25 de ani de la revolta părvenilor

Evenimentul care a marcat istoria contemporană a comunei Parva s-a petrecut în anul 1989. Atunci, în ianuarie, într-o iarnă bogată-n geruri şi zăpezi se punea la cale desfiinţarea comunei cu nume de legendă şi arondarea ei la comuna vecină, Rebra.
O asemenea încercare a mai avut loc în anul 1968, odată cu împărţirea administrativ teritorială, dar acţiunea n-a avut sorţi de izbândă, pentru că oamenii locului s-au dovedit hotărâţi să-şi apere dreptul câştigat din străbuni.
Ideea a încolţit iarăşi, în anul 1989, mai précis, în decembrie 1988, în preajma sărbătorilor de iarnă, dar ca să nu tulbure ceea ce mai era încă sfânt în sufletul acestor oameni, conducerea de partid a judeţului a hotărât să acţioneze în primele zile ale noului an, care avea să înlăture apoi regimul totalitar.
Motivul acestei acţiuni abuzive se baza pe principiul comasării localităţilor care nu-şi justificau existenţa din punct de vedere economic şi crearea unor centre mari şi puternice. Dar Parva , la vremea aceea era un centru minier şi forestier cu resurse materiale şi umane, cum puţine localităţi existau în judeţ.
Liniştea s-a frânt pe neaşteptate, în ziua de 4 ianuarie 1989, când o ,, pleiadă de tovarăşi’’cu responsabilităţi în mai toate domeniile, au sosit în Parva să convingă pe membrii Biroului executiv şi aceştia, la rândul lor, pe cetăţenii comunei, în sensul că,acţiunea este absolut necesară şi nimic n-o poate împiedica.
Sătenii au aflat cu repeziciune vestea cea rea, fiind răspândită până şi în cele mai îndepărtate colţuri ale localităţii, folosindu-se clopotele bisericii. Agitaţia a luat forma unei revolte, Şoseaua a fost blocată cu maşini de mare tonaj aduse de la mina de caolin, sănii încărcate cu fân şi chiar lemne şi bolovani pentru a împiedica orice intervenţie din exterior.
O parte a delegaţiei a fost reţinută până când cel care era încredinţat să îndeplinească îndărătnica misiune nu se va întoarce cu un răspuns favorabil pentru părveni. Telefonul cu manivelă se înfierbânta din cauza luărilor de contact cu judeţul. Cu mare greu a putut să pătrundă în sat şeful Miliţiei din Năsăud şi cel de la judeţ care aduceau veşti că totul va fi bine în curând. Dar nimeni nu mai avea încredere în promisiuni.
Neliniştea a continuat să stăpânească întregul sat, dar mai ales pe cei care aveau să se confrunte cu mai marii judeţului care nu încetau cu ameninţările. În mod tainic s-a alcătuit un memoriu ce trebuia să ajungă la Bucureşti. La baza întocmirii lui a stat o monografie a localitătii din care s-a extras motivaţia istorică, economică şi socială pentru care Parva trebuia să rămână comună.
O delegaţie alcătuită ad-hoc din cei mai curajoşi bărbaţi, a plecat în toiul nopţii la acceleratul de Bucureşti pe care urma să-l ia din Salva. Ochiul vigilent al securităţii era însă îndreptat spre orice mişcare a părvenilor. Obstacolele s-au ţinut lanţ, dar în cele din urmă memoriul a ajuns acolo unde trebuia şi delegaţia a primit încuviinţarea că se vor face cercetări prin intermediul unei comisii centrale, lucru care s-a petrecut abia după ce evenimentul se încheiase.
Întoarcerea delegaţiei de la Bucureşti a provocat reacţii şi mai dure din partea conducerii de partid. Au început acţiunile de intimidare şi de persecuţie asupra celor implicaţi în această luptă. Presiunile continuau sub toate formele . Odată cu începerea noului trimestru, şcoala era vizitată aproape zilnic de către activiştii de partid care purtau discuţii cu personalul didactic, organizau învăţământ politic model prin care se demonstra oportunitatea hotărârii luate.
Copiii şi cadrele didactice nu aveau voie să părăsească incinta şcolii în momentele în care, pe uliţele satului aveau loc manifestări ale populaţiei. Majoritatea elevilor care ştiau că părinţii lor se află în mijlocul mulţimii adunate în centrul satului, nu mai aveau răbdare să participe la cursuri, deschideau geamurile şi priveau de la etaj cum se desfăşoară lucrurile. Unii dintre ei ,greu de stăpânit, au fugit spre locul adunării.
Timp de trei săptămâni, Parva se afla într-o permanentă tensiune. Răspunsul de renunţare la acest act abuziv întârzia cu îndărătnicie, în schimb, ameninţările la adresa multor capi ai acestei revolte erau tot mai drastice.
În ziua de 21 ianuarie, când se anunţase că va sosi răspunsul de la judeţ, mulţimea fremăta în faţa Primăriei. Mai întâi au venit doi reprezentanţi ai puterii cu misiunea de a calma spiritele.Vorbele pline de violenţă adresate străinilor şi învălmăşeala care cuprindea această zonă a creat momente de panică. Femeile şi copiii se aflau în primele rânduri ca o măsură tactică în caz de agresiune. Când aşteptarea devenise insuportabilă şi dialogul depăşise limitele normalului , unul dintre străini împinge femeile de pe treptele Primăriei, pe motiv că l-au bruscat şi scoate pistolul (involuntar, după cum declarase ) . Mulţimea s-a alarmat , iar femeile au fost gata să-l linşeze. Este salvat de prietenul său care-l determină să se retragă în clădirea Primăriei.
Momentul aşteptării s-a încheiat odată cu sosirea delegaţiei care avea să aducă răspunsul. Emoţia a pus stăpânire pe sufletele tuturor. Era ora amiezii când pe treptele Primăriei, trimisul judeţului flutura în văzul mulţimii o foaie tipărită cu următoarele cuvinte : ,, Parva rămâne în continuare comună’’. Decizia a fost citită cu glas tare şi de către un reprezentant al părvenilor. Zarva s-a transformat în linişte, iar tristeţea în bucurie. Era bucuria unei lupte în care părvenii s-au opus dictaturii.