A plecat între stele și "Papa Rem", învăţătorul Remus Codău de la Parva

   Marți, 16 noiembrie 2021, ora 19 și jumătate, deschid calculatorul și caut noutățile de pe facebook. Aflu o veste care mă descumpănește câteva momente. Prietenul meu Remus  Codău din Bistrița ne anunță că tatăl său, învățătorul Remus Codău din Parva ,,a plecat spre stele”.

   Reacția mea a fost neașteptată fiindcă doar duminică, 14 noiembrie, am dialogat video pe facebook cu cel plecat dintre noi, el fiind la Bistrița, la fiul lui. Am depănat amintiri din Parva, unde am fost colegi de școală, am rememorat întâmplări hazlii, ne-am propus să ne întâlnim când pandemia de Covid-19 se va domoli.

   L-am cunoscut pe învățătorul Remus Codău în toamna anului1976, la prima mea descălecare în Parva, ca profesor. Într-un fel, învățătorul Remus Codău era ,,stânașul” (cum spunea badea Login Căluș, omul  de serviciu al școlii din Parva) școlii, având ca atribute de sprijin vechimea în învățământ și faptul că era localnic, într-o comună în care ,,circuitul” cadrelor didactice avea repeziciunea celui al apei din natură.

   ,,Dăscăluții” veneau și plecau, directorii școlii se mai schimbau, dar învățătorul Remus Codău era tot acolo, slujind școala părvenilor. În sinea mea îl consideram un fel de patriarh al școlii din Parva. Avea un ochi format și diagnostica rapid care dintre dascălii care au trecut pe la școala din Parva vor rămâne sau nu aici, măcar un an școlar, care dintre ei aveau calități didactice.

   Multe a văzut, a auzit și a trăi în viața lui învățătorul Remus Codău. Asemenea muntenilor din romanul ,,Baltagul” al lui Mihail Sadoveanu, Codău Remus te studia metodic și dacă treceai prin grila lui apreciativă intrai în tagma lui de prieteni.

   Multe generații de părveni l-au avut ca învățător. Intuia repede copiii inteligenți și silitori. Îi cunoștea ca nimeni altul pe părveni. Dacă aveai nevoie, ca profesor, ca diriginte, de niște informații despre părinții elevilor, el era cel mai bun sfătuitor.

   Învățătorul Remus Codău era, vorba lui Vasile Alecsandri (,,Peneș Curcanul”), ,,Un hâtru bun de glume”. Dacă ai fi stat și câteva zile în preajma lui, tot timpul te-ar fi distrat cu poveștile, cu bancurile, cu zicerile lui. Era un ,,povestaș” inepuizabil.  Figura feței lui semănând foarte bine cu a celebrului ,,Bran”, te predispunea la bună dispoziție mereu.

   Odată, la Rebrișoara, el juca în piesa ,,Boul și vițeii” a lui Ion Băieșu, rolul tatălui. Eu, făcând pe regizorul, când Remus Codău a apărut pe scenă, ,,echipat” ca un tată-țăran, eu nu mi-am mai putut stăpâni râsul, m-am așezat jos, după cortină, iar ei îmi striga disperat: ,,-Șoptește - mi, mă!”, încât se auzea până la spectatori, iar eu continuam să râd homeric.

   Îi plăceau taclalele, udate cu un crampăl (țuică fiartă), să mai stea la umbra galbenă a unei beri. Din tolba lui burdușită narativ, în aceste momente, ca un Ivan Turbinca trăgea de firul nesfârșit al glumelor, al ,,poznelor”, cum ar zice părvenii. Avea un ochi rafinat și pentru frumusețile feminine ale Parvei.

   Acasă la el erau mormane de radiouri, de televizoare și de alte obiecte electrocasnice, în așteptare, jinduind după clipa în care electronistul va umbla prin ,,mațele” lor.

   Vârsta, calmul lui, liniștea lui aparent olimpiană, l-au pecetluit cu apelativul ,,Papa Rem”. Cuvântul ,,Papa” nu se referea la urmașul lui Sfântul Petru de la Roma, ci era sinonim cu ,,tata”, tata Rem, dascălul părvenilor, tatăl lor, reparatorul de radiouri și de televizoare care nu i-a părăsit niciodată.

   Sunt sigur că ne-ar spune acum, să nu fim triști, să nu-l plângem. Ultima lui dorință ar fi să dea o dictare prietenilor săi, ca la o uitată oră de caligrafie, care ar fi cam așa: ,,- Să vină badea Login Căluș cu un miel bun, eu aduc crampălul, voi berea și să ieșim la un verde pe Valea Arșirișului”. Ar mai fi adăuga  ceva. ,,Eu mai stau un pic întins aici, dar îndată o să fiu șieu prezent acolo!”.