Parva totală a profesorului Mircea Daroși

Noi, cei care suntem legați sufletește de Parva, mă refer la toți cei care au fost dascăli în această comună, revenim aici sub povara dulce a emoțiilor.

Fiecare avem Parva noastră, o Parvă interioară care răbufnește din străfundurile  ființei noastre în momentele nostalgiilor și ale melancoliilor care ne bântuie uneori.

Dacă în cazul meu, prima mea întâlnire cu Parva, când aveam vreo șase-șapte ani (1956-1957) a însemnat acel loc unde oamenii îl salutau încă pe tatăl meu cu formula ,,Lăudat să fie Isus!” și ei îi sărutau mâna, locul unde pe malul Rebrei era un  halău prin care veneau aduși de apă bușteni, locul unde tatăl meu a fost repartizat în 1943 ca preot greco-catolic, locul unde descindeam în 1976 ca profesor, locul care apoi pentru mine s-a mutat în duioase amintiri, pentru profesorul Daroși Mircea, Parva a însemnat în primul rând o mare iubire pe care a dovedit-o prin lunga lui perioadă didactică în această localitate, în calitate de profesor și de director al școlii părvenilor, pe care a slujit-o cu mult devotament. El este singurul dintre toți dascălii acestei școlii care are la ,,picioarele” lui, ,,Parva totală”, este persoana care știe totul despre această localitate.

Mircea Daroși, prietenul nostru, fostul nostru director, a transformat consecvența lui în cunoașterea Parvei într-un demers aproape exhaustiv, în noua lui monografie dedicată acestei comune (,,Parva, nume de legendă”, Ediția a II-a, revizuită și completată, Editura ,,Ecou Transilvan”, Cluj-Napoca, 2019). Autorul a urmat un traseu al perseverenței pe care nu l-a abandonat nici o clipă. De la stadiul de lucrare de gradul I, monografia Parvei s-a întruchipat într-o carte (2003), iar acum ea este în stadiul unei noi ediții, revizuită, completată și mult, mult muncită, prin răscolirea arhivelor, printr-o amplă documentare, prin informare la fața locului.

Parafrazând un vers dintr-o cunoscută poezie soresciană (,,Astfel”), Mircea Daroși stă cu ,,capul” pe tot ceea ce înseamnă Parva: cadrul ei geografic, istoria ei, organizarea admnistrativă, populația, viața economică și socială, instituțiile publice, biserica, tradițiile și obiceiurile părvenilor, valorile etnografice și folclorice ale Parvei, viața culturală și sportivă, oameni de seamă ai Parvei, citând aproximativ aproape toate capitolele acestei monografii.

Mircea Daroși cunoaște cel mai bine așezarea mioritică a Parvei, a definit sintetic specificul oamenilor de pe aceste plaiuri, acea stare, acea calitate de a fi părvean caracterizată prin dăruire totală, dorință de libertate, nesupunere în fața răului.

Părvenii, acești ,,daci liberi” de pe Valea Rebrei, viitorii grăniceri ai ,,sumanelor negre”, care s-au războit cu oștile lui Napoleon Bonaparte, cei care prin câțiva consăteni s-au opus comunismului (prezentarea acestora în noua monografie este o comletare valoroasă), cei care în 1989 au înfruntat opresiunea ceaușistă și-au aflat în profesorul și scriitorul Mircea Daroși ,,cronicarul”  priceput și avizat care le pune astăzi în față ,,Parva totală”, prin prezenta monografie, omagiul și recunoștința lui adâncă pentru ,,oamenii aceștia de sub munte”, cum scria Mihail Sadoveanu în romanul ,,Baltagul” despre munteni. 

Monografia lui Mircea Daroșideschide și o fereastră spre viitoarele perspective tale Parvei, mai ale în domeniul turistic, în capitolul ,,Parva, un punct de interes turistic”.

Probabil că atunci când se rememorează istoricul bisericii în Parva, ar fi fost mai nimerit un titlul generic, nu unul restrictiv (,,Biserica ortodoxă din Parva”) știindu-se  că până în 1948 părvenii au fost greco-catolici. Mircea Daroși nu escamotează adevărul istoric, așa cum am întâlnit în alte monografii, când este vorba de viața religioasă din localitatea respectivă. El, profesorul de istorie, analizează faptele corect, pe baza documentelor.

Acum îmi dau mai bine seama, de ce la începutul lui 1990, când o parte dintre vechii dascăli ai Parvei, cu înțelegerea inspectoratului școlar, s-au detașat în locurile lor de baștină, părvenii au legat porțile școlii cu lanțuri, au închis trei zile școala, l-au sechestrat  pe prietenul nostru, ,,inșpectorele” Anton Buta în primărie până la ora nouă seara, eliberându-l cu promisiunea că va readuce pe dascălii plecați înapoi, în caz contrar amenințând că un grup de cincizeci de mineri părveni vor da foc inspectoratului școlar. Mircea Daroși făcea parte din grupul dascălilor a căror reîntoarcere era solicitată  de părvenii revoluționari