O pagină din istoria comunei Parva - revolta din ianuarie 1989

Timpul, acest judecător inexorabil, ne îndeamnă din când în când la rememorarea unor evenimente istorice, spre a nu fi date uitării. Se împlinesc anul acesta 30 de ani de la revoluția română din 1989. După greva muncitorilor de la Brașov, declanșată în 1987, din cauza politicilor economice ale liderului comunist, un ecou al acestui preludiu l-a avut și revolta părvenilor din ianuarie 1989. Am fost martor ocular și în același timp participant la evenimentul care a devenit cunoscut nu numai în județul nostru, ci și la nivel de țară. Era o iarnă geroasă și cu multă zăpadă, cum se întâmplă adesea când vin sărbătorile. Peste albul imaculat care îmbrăca inima satului, domnea o liniște neclintită, până când, o veste fulgerătoare, transmisă de către județeana de partid Primăriei din Parva, a stins bucuria acestor sărbători. Primarul, Pavel Morar, un fost utecist promovat în această funcție, a chemat pe toți membrii Consiliului Local să facă cunoscută ideea năstrușnică din Proiectul- program al P.C.R. de a comasa localitățile care nu-și puteau justifica existența din punct de vedere economic și crearea unor centre mari și puternice. Cea mai apropiată localitate de care urma să fie alipită comuna Parva , era Rebra. Dar Parva, la vremea aceea era un centru minier și forestier renumit, cu resurse materiale și umane, cum puține localități existau în județ. O asemenea încercare a mai avut loc în anul 1968, odată cu împărțirea administrativ teritorială, dar acțiunea n-a avut sorți de izbândă, pentru că oamenii locului s-au dovedit hotărâți să-și apere dreptul câștigat din străbuni. Ideea a încolțit iarăși, în anul 1989, mai precis, în decembrie 1988, în preajma sărbătorilor de iarnă, dar, ca să nu tulbure ceea ce era mai sfânt în sufletul acestor oameni, conducerea județeană de partid a considerat să acționeze în primele zile ale noului an. Liniștea s-a frânt pe neașteptate, în ziua de 4 ianuarie 1989, când , mai mulți ,,tovarăși ”, a căror nume este amintit în lucrarea lui Ioan Radu Zăgreanu și Mihail I.Vlad-,,Parva se opune dictaturii ”, au sosit în Parva să convingă pe membrii Biroului comunal, și aceștia, la rândul lor, să-i lămurească pe cetățenii din comună, în sensul că acțiunea este absolut necesară și nimic n-o poate împiedica.,, S-o credeți voi, murmurau membrii Biroului comunal”.Intervențiile lui Simion Dumitrean, Anton Rus, Vasile Scurtu erau mult mai plauzibile decât tot ceea ce susțineau ,,trimișii județului”. În timp ce ședința se desfășura într-o atmosferă de mare tensiune, însoțită de amenințări și presiuni, în jurul Consiliului Popular au început să se adune locuitorii Parvei, chemați și prin clopotele bisericii, trase în dungă, ca și cum era un mare pericol. Agitaţia a luat forma unei revolte, șoseaua a fost blocată cu maşini de mare tonaj aduse de la mina de caolin, de sănii încărcate cu fân, lemne şi bolovani, ca nimeni să nu mai intre ori să iasă din centrul comunei. O parte a delegaţiei a fost reţinută în sediul Primăriei până când cel care era încredinţat să îndeplinească îndărătnica misiune nu se va întoarce cu un răspuns favorabil pentru părveni. Telefonul cu manivelă se înfierbânta din cauza luărilor de contact cu judeţul. Cu mare greu a putut să pătrundă în sat şeful Miliţiei din Năsăud şi cel de la judeţ care încercau să potolească mulțimea că totul se va încheia cu bine. Dar nimeni nu mai avea încredere în promisiuni. Neliniştea a continuat să stăpânească întregul sat, dar mai ales pe cei care aveau să se confrunte cu mai marii judeţului, care nu încetau cu ameninţările. În mod tainic, s-a alcătuit un memoriu ce trebuia să ajungă la Bucureşti. La baza întocmirii lui a stat o monografie a localitătii, din care s-a extras motivaţia istorică, economică şi socială pentru care Parva trebuia să rămână comună. O delegaţie alcătuită ad-hoc din Simion Ordace, Natu Căluș, Călini Trandafir, Nicolae Ordace, Ioan Rus, Toma Rus și Traian Sângeorzan, a plecat în toiul nopţii la acceleratul de Bucureşti pe care urma să-l ia din Salva. Ochiul vigilent al securităţii era însă îndreptat spre orice mişcare a părvenilor. Obstacolele s-au ţinut lanţ, dar în cele din urmă memoriul a ajuns acolo unde trebuia şi delegaţia a primit încuviinţarea că se vor face cercetări prin intermediul unei comisii centrale. Întoarcerea delegaţiei de la Bucureşti a provocat reacţii şi mai dure din partea conducerii județene de partid. Au început acţiunile de intimidare şi de persecuţie asupra celor implicaţi în această luptă. Presiunile continuau sub toate formele . Odată cu începerea noului trimestru, şcoala era vizitată aproape zilnic de către activiştii de partid, care purtau discuţii cu personalul didactic, organizau învăţământ politic model demonstrând oportunitatea hotărârii luate. Copiii şi cadrele didactice nu aveau voie să părăsească incinta şcolii în momentele în care, pe uliţele satului aveau loc protestele părinților lor. Majoritatea elevilor nu mai aveau răbdare să participe la cursuri, deschideau geamurile şi priveau de la etaj desfășurarea evenimentului. Unii dintre ei, greu de stăpânit, au fugit spre locul adunării. Timp de trei săptămâni, Parva se afla într-o permanentă tensiune. Răspunsul de renunţare la acest act abuziv întârzia cu îndărătnicie, în schimb, ameninţările la adresa multor capi ai acestei revolte erau tot mai drastice. În ziua de 21 ianuarie, când se anunţase că va sosi răspunsul de la judeţ, mulţimea fremăta în faţa Primăriei. Mai întâi au venit doi reprezentanţi ai puterii cu misiunea de a calma spiritele.Vorbele pline de violenţă adresate străinilor şi învălmăşeala care cuprindea această zonă a creat momente de panică. Femeile şi copiii se aflau în primele rânduri, ca o măsură tactică în caz de agresiune. Când aşteptarea devenise insuportabilă şi dialogul depăşise limitele normalului, un act provocator din partea colonelului Gheorghe S. a alarmat mulţimea, iar femeile au fost gata să-l linşeze. Este salvat de prietenul său care-l determină să se retragă în clădirea Primăriei. Momentul aşteptării s-a încheiat odată cu sosirea delegaţiei care avea să aducă răspunsul. Emoţia a pus stăpânire pe sufletele tuturor. Era ora amiezii când pe treptele Primăriei, trimisul judeţului flutura în văzul mulţimii o foaie tipărită cu următoarele cuvinte : ,, Parva va continua să funcționeze ca unitate de sine stătătoare ”…. Decizia a fost citită cu glas tare şi de către un reprezentant al părvenilor. Zarva s-a transformat în linişte, iar tristeţea în bucurie. Era bucuria unei lupte în care părvenii s-au opus dictaturii. Frica a fost învinsă, iar curajul a devenit izbândă. Evenimentul a intrat în istorie, iar viața părvenilor cunoaște de atunci o permanentă schimbare, un proces de modernizare, se bucură din plin de binefacerile civilizației.