Olimpiu NUȘFELEAN: Nedumeriri sigilate mereu

            De fiecare dată cînd se întîmplă o catastrofă – în viața noastră de fiecare zi -, se produc imediat, ca într-o înlănțuire de deflagrații succesive, tot felul de răsturnări de situație în privința „realităților” constatate la fața locului și a presupunerilor care se fac prin comentarea în spațiul public a diferitelor aspecte generate de o situație sau alta. Constatărilor oferite de autorități li se dau, de obicei, o atenție minoră deoarece, de cele mai multe ori, acestea nu sînt credibile. Acestea se preocupă să ascundă gunoiul sub preș, peste care aruncă mereu nisipul compromisurilor, ce ajunge, astfel, și în ochii curioșilor. Tot felul de proceduri – formulate inițial cu bună intenție – sînt tăvălite prin mocirla constatărilor fără rezultate ferme, încît tema și interesul se pierd cu timpul în avalanșa de noi și noi „știri”, multe false.

            Un bloc de apartamente din București, cartierul Rahova, a explodat, cu morți și daune. O întîmplare care ar fi trebuit să pună pe mari gînduri guvernul, ca administrator al țării. Cam în aceleași zile, o explozie (cauzată probabil de gazul utilizat și adunat în bucătărie) s-a produs într-un apartament de la etajul al doilea al unui bloc din municipiul Bistrița, cu o victimă dusă la spital și 17 persoane evacuate, fără mari pagubele materiale (ferestre sparte si elemente de mobilier desprinse în interiorul apartamentului în care s-a produs explozia; parcă astea n-ar fi și ele destul de mari). Situația a fost oarecum remediată. Fiica bărbatului bistrițean în apartamentul căruia s-a produs explozia a declarat că locuința era prevăzută cu detector de gaz și că instalația fusese verificată recent de operatorul de gaze naturale, lucru confirmat și de un vecin. Vecinii au spus că nu au simțit miros de gaz înainte de deflagrație. Și totuși… La București a fost vorba de scurgeri de gaz „reclamate”. Locatarii au anunțat autoritățile, prin 112. Distrigaz Sud, compania responsabilă cu distribuția gazelor naturale în zonă/ regiune, a intervenit, a sigilat robinetul de gaz ce alimenta blocul, dar în ziua următoare, după explozie, a constat că sigiliul a fost rupt și gazul redeschis de o firmă privată, recomandată de Distrigaz (!...) sau, poate că sigiliul a fost distrus de un locatar oarecare, interesat să încălzească laptele pentru copii…

            Anchetatorii au început investigațiile. Dar acestea, cu implicarea justiției, pot dura săptămîni, luni, ani, pînă chiar la prescripția… vinovățiilor. Cînd vinovații pot să fie, totuși, arătați cu degetul. Locatarii nu sînt de vină, în primul rînd. Ei sînt victime și martori. Victime care își vor căuta dreptatea vreme îndelungată, pierzînd săptămîni, luni, ani din propria viață. Pentru că „Țara” nu le poartă de grijă.

            În cazul catastrofei din Rahova (blocul pare lovit de o dronă rusească sau, din greșeală, de una ucraineană…), sau a celei din Bistrița, poți alege o vină din mai multe: * clădire cu defecte de construcție sau de racorduri, * clădire învechită, cu disfuncții apărute în timp și nedepistate… la timp, * intervenția incompletă și iresponsabilă a Distrigaz. * intervenția neserioasă a unei firme „recomandate” de operatorul principal, * proceduri care facilitează greșeli impardonabile, * intervenția sinucigașă a vreunui locatar care nu putea trăi cîteva zile fără gazul de la mașina de gătit, * utilizarea unor instalații de prevenție și protecție care nu-și onorează standardele… Vinovații vor fi cîndva „depistați”, poate, dar niște oameni (nevinovați) au suferit și suferă.

            Referitor la cele două accidente menționate mai sus – Rahova și Bistrița, în tandem sau diferențiat  –, aș reține impasibilitatea cu care a acționat (procedural?!) Distrigaz, tîrgul făcut de locatari (semnalat de un martor) cu un reprezentant al unei firme „private” și neînțelegerea la bani, ca și calitatea instalației de prevenție și a verificării periodice făcute. Distrigaz a constatat scurgerea de gaze și a sigilat robinetul, cu asta conchizînd că și-a făcut datoria (procedural; vezi și angajatul care aștepta tăcut în mașină). Recomandările mergeau spre niște ameliorări care, fie și printr-o firmă de specialitate, urmau să fie făcute de-a lungul mai multor săptămîni sau luni, cînd oamenii – conform stilului de viață actual – aveau nevoie imediată de gaz, pentru prepararea mîncării, poate și pentru încălzit, într-o perioadă cînd se anunță… iarna.. Angajatul de la firma privată, posibil realizator al remedierilor, era interesat mai mult de bani decît de urgența lucrărilor. A desigilat (el?) robinetul și l-a lăsat așa. Sau s-a înțeles cu vreun locatar să facă asta?... Sîntem o societate (de oameni…) care are prioritar cultul banilor cîștigați cu orice preț. Chiar și cu prețul unor vieți, care nu aparțin… cîștigătorilor. Și mai sîntem o societate a lucrurilor făcute de mîntuială, de sus pînă jos. Omul din Bistrița stătea liniștit acasă: și-a pus instalație de prevenție a scurgerii de gaze și a și făcut recent verificarea periodică (obligatorie) prin prestația unui „specialist”. Ce aparat i-a fost furnizat? Ce verificări i s-au făcut, desigur cu bani mulți? Pentru că o verificare la gaz, făcută de orice firmă, în cîteva minute, e taxată foarte scump, iar statul nu se consideră deloc responsabil să amelioreze lucrurile. Șefii (de la stat) sînt preocupați mai mult să se spurce unul pe altul la televizor, avînd însă grijă, toți, să-și ia salariile la timp și cît mai grase. Cui îi pasă că ne înglodează în datorii și într-o viață plină de riscuri?

            Semnul iresponsabilității politice și administrative este exprimat de acel sigiliu pus de Distrigaz la robinetul care nu rezolva (astfel) o situație periculoasă. Pui sigiliu peste tot, ca să-ți dovedești prezența, dar nu rezolvi greutățile și riscurile, pericolele. Pui sigiliu pe nedumeririle noastre, prin explicații că așa zice Europa, că așa decide CCR-ul (sau CCR-a?), că nu sînt bani de salarii și pensii, închizînd robinetele economice (cîte mai sînt)… Sigiliul suficienței, de fapt al incompetenței. Și ești invitat (subtil și indirect) să taci, căci așa e să fie!

            Un corespondent de la Știrile ProTV spunea că: „Deși au trecut 24 de ore de la explozie (s-au scurs mai mult ore deja, n. n.), pericolul nu a trecut! Nimeni nu intră în blocul afectat de deflagrație, nici măcar procurorii sau specialiștii INSEMEX, care trebuie să spună cum s-a produs mai exact explozia, pentru că întreaga clădire s-ar putea prăbuși peste ei. Tocmai de aceea, această etapă a strângerii de probe s-ar putea întinde pe o perioadă mare de timp.” Polițiștii și procurorii își vor face meseria, dar soarta blocului de apartamente este incertă. Și părerile autorităților sînt incerte, controversate. Nimeni nu știe cum vor fi rezolvate lucrurile, cu ce resurse, în ce condiții. Pentru că nimeni nu se gîndește cum trebuie să funcționeze această țară. O parte din bloc stă să cadă. Deși înfiptă încă bine în solul tradiției, o parte din țară (sau toată) se clatină, stă să se prăbușească, și noi nu mai știm dacă sîntem înăuntrul ei sau afară, sub cerul gol.