Comerțul cu teste Covid

            Comerțul privat în capitalismul sălbatic își menține avîntul, luînd cele mai neașteptate forme, rentabile. Afirmația, făcută dintr-un suflu, este justă. N-avem nimic împotriva situației. Comerțul liber e o caracteristică a dezvoltării (economice?) fără dubii. Dar dubiile, în practica… sălbatică, nu ezită să-și facă apariția. Îndoielile. Și inima care se strînge în fața evidențelor. Evident… că a evidențelor nedorite.

            Abia a lansat Guvernul (cu G mare, după importanța ce și-o dă!) – în frunte cu ministrul sănătății și al educației – programul de testare Covid pentru salivă a elevilor, că… comercianți (cacofonie necesară!...) de toată jena s-au și gîndit cum să scoată din asta un profit. La început de săptămînă, copiii din întreaga țară ar fi trebuit să se testeze, luni dimineață, înainte de ore. Și mulți s-au și testat. Dar, după cum au evoluat lucrurile, sau informațiile, în spațiul public, nu chiar toți. Disfuncții au fost mai multe, unele ar fi putut fi evitate – cu un plus de gîndire… critică, dar altele s-au manifestat cu libertatea de a călca în străchini.

            Oricum, programul de testare pentru salivă a elevilor a fost gîndit, de la bun început, după ureche și aplicat – pus în operă! – pompieristic. În consens cu bătaiavîntului sau răspîndirea focului aspirațiilor politice. Cum îi șade bine unui proiect ce ține de educație, testarea s-a deschis spre realitate cu multe enigme. Doar școala este de multă vreme prinsă în jocul enigmelor, cu, în frunte, faptul că încă nu știe în mod clar ce să-i învețe pe elevi pentru viață. Doar bîjbîieli, bîlbîieli – unele sofisticate -, competențe fără cultură, exerciții practice fără axiologii valorice, modele fără conținuturi tari, controverse goale. Ș. a. m. d. Testarea a pornit, din start, cu multe necunoscute, atât pentru părinți, cât și pentru elevi. Asta, în cazul celor care au fost de acord să se testeze, pentru că măsura nu este obligatorie. Să se testeze, dar cum?

            Priveam sceptic și ironic (să fiu iertat!) cum ministrul învățămîntului zicea că testele vor fi aplicate de profesori. De profesori dispuși să facă totul… Și iarăși: dar cum? Luni dimineața. O testare îi ia unui profesor/ învățător cel puțin o oră: punerea în temă, despachetarea și distribuirea testelor, aplicarea lor (sub o minimă supraveghere), consemnarea rezultatelor într-un document, eventuala rezolvare a unui sau a mai multor cazuri pozitive… Cum? Unde? Pe ce traseu? Se pierde o oră de dirigenție? O oră de curs? „Îi” permis să nu-ți faci ora? Cu libertate de la Minister? Schimbi orarul? Bulversezi orarul? Aceste lucruri n-au fost gîndite inițial de Minister. Poate au existat niște reacții. Precum, poate, la Sănătate, care, mai ales în plină pandemie, nu avea cum să asigure personalul necesar, deși n-ar fi fost rău să aibă o soluție. Și apoi nu toți profesorii au lipsa de greață să cerceteze scuipatul copiilor… Unii, cîndsînt scuipați de un elev – că doar trăim în libertate de manifestare deplină - , se șterg cu batista și merg mai departe. Că doar nu-i etic, nici permis de regulament, nici potrivit cu educația primită, să-i dea o palmă elevului ca răspuns (sau reacție?) la gestul lui. Nu merge. Cum n-a mers nici ideea cu efectuarea testelor în școală. Ci acasă.

            Iar acasă-i ca acasă. Și dulce, și amar, dar și plin de idei. Că nu toți părinții sînt„educați”, deși aproape toți au trecut, într-un fel sau altul, prin școală. Trebuie să fim realiști. Abia s-a făcut luni și pe internet au și apărut o serie de anunțuri legate de vînzarea de kituri cu teste pentru elevi. Există tot felul de familii, tot felul de elevi. Lumea-i mare. Un test și o bere, un test și o țigară… Și, pe de altă parte,sînt și părinți care pot decide să-și testeze copilul în fiecare zi, sau tot a doua zi, nu doar cînd zice ministrul educației… Iar acești părinți au libertatea să facă rost de teste în plus. Și nu putem băga mîna în foc că unii distribuitori, ca în cazul măștilor, nu vor avea inspirația să comercializeze chiar ei kiturile respective. Doar statul are teste, acestea nu pot rămîne în depozite, „nerezolvate”…      

            Societatea își reglează funcțiile – sau disfuncțiile – după tot felul de interese. La care nu se gîndesc deloc decidenții. Sau se gîndsesc de formă, dacă nu… Nu intrăm în amănunte. Oricum, realitatea e mai mare și mai complexă decît o pot aproxima cu mintea lor. Nu există proceduri de testare bine stabilite. Elevii mari s-ar putea testa singuri, cu toată responsabilitatea. Dacă ar putea fi bine puși în temă de… „responsabili”, care vor fi fiind aceștia. Dar ne putem gîndi cum ajung acasă testele puse în ghiozdan de un copil din învățămîntul primar, care, spre casă, mai face și un popas la un derdeluș, că tot vine iarna…  Sau cît de responsabil poate fi un (anumit) părinte al cărui copil are un test pozitiv, cînd infestările copiilor sînt controversate. Anunță testul pozitiv și se închide în casă două săptămîni? Sîntem cu toții foarte conștiincioși? Și conștienți? Adică noi, cu toții, ca societate? Cu politicienii noștri cu tot.

            Bineînțeles că nu vreau să caut nod în papură. Testarea e necesară și acțiunea guvernanților, binevenită. S-a acordat o anumită libertate de acțiune, de decizie la nivel local… Dar nu știu cum se face că, de cele mai multe ori, ideile bune sînt puse în practică prost. E o practică fără tactică.