La judecata zilei

Stai și privești prostit în ochii realității și nu înțelegi nimic!

Ca o făcută, cum s-ar zice, pandemia își găsește mereu ceva de lucru cu noi, se reinventează necontenit, și nu doar prin noi tulpini, ci prin situațiile „exterioare” pe care le inventează în jurul ei. O alungăm cu măști, distanțare „socială” sau cu vaccinuri, deoarece cu medicamente de tratament este încă greu, trebuie să ai relații cu rușii sau cu ucrainenii din… piață, dar ea revine pe agenda zilei cu alte și alte surprize. Iată, cîndva, dar nu de mult, 16 polițiști islandezi au fost băgați în carantină de doi hoți români infectați cu COVID-19.  Era, mi se pare, anul trecut, prin vară. Bărbații – după cum arăta presa -, infectați cu noul coronavirus, dar asimptomatici, au fost arestați după o serie de jafuri la magazine. Islandezii n-au înghițit prea bine gălușca. Pe insulă, virusul fusese eradicat datorită disciplinei de care au dat dovadă oamenii. Iar comunitatea de români din Islanda se temea că infractorii le-au pătat imaginea construită în ani de bună conviețuire.

            Povestea ar putea fi socotită învechită, în acest timp care își accelerează fără ezitare motoarele, folosind drept combustibil nervii noștri. Din asemenea povești, oamenii trag mai mult învățături rele. Cum să furi un milion? Pui mîna pe el, prin furt, și apoi spui că ai Covid. Iar proprietarul ți-l lasă, nu-l mai atinge, de teamă să nu se infecteze. Să ne imaginăm cu ce sentiment îi vor fi interogat polițiștii islandezi pe hoții infectați!... Lasă milionul hoțului care l-a furat, zice omul cumsecade nevestei, de ce să riscăm să ne infectăm și apoi cine știe ce se mai poate întîmpla cu noi! Nu murim noi dintr-un milion (vechi) lipsă. Nu murim noi din zece, din o sută, din un milion de milioane furate… Doar sîntem o țară mare, frumoasă și bogată, ca o fată gata de măritat. Lasă-i pe alții să o mărite. Noi nu ne băgăm. Nu ne băgăm în ciorba asta puturoasă!

            La vremea ciumei lui Caragea – despre care cred că am mai scris aici – cioclii, care adunau decedații de pe marginea drumurilor sau de prin case, trecuți prin boală o dată sau de mai multe ori, aruncau haine ciumate în curțile bogătașilor, ca să apară situații nefericite, pe care erau chemați tot ei să le rezolve, prilej de a ciordi tot ce le cădea la mînă. Sînt aceștia un model pentru cei de azi? Pentru hoții de azi? Nu știu dacă hoții noștri au o cultură istorică, dar conectări (oculte?!) cu modele negative de mai ieri pot face oricînd. Au asta în genă. Că doar și hoții au gena răului, ca oamenii cinstiți gena binelui. Nu cred în scenarii catastrofale, dar unii dintre contemporanii noștri se pretează la practici inspirate de hohotele de satisfacție ale răului. Ale răului care produce spaimă.

            Pandemia creează spaimă. Teama de rău. De mai rău. De răul care te poate viza  direct, necruțător. Dar această spaimă poate fi jucată. Pusă în bețe unse cu smoală și agitată în fața omului care se satură să lupte cu tot felul de diavoli. E de rău!, strigă actorii nefericiți ai răului. Puneți-vă mască și fugiți! Vaccinați-vă și fugiți Intrați în mall-uri, plătiți și fugiți! Fugiți de școală, de carte, de cultură, de biserică, de disciplină!... Învățați-vă să iubiți debandada! Fugiți chiar de noi, de privilegiile noastre. Lăsați-ne în sucul nostru propriu. Nu ne schimbați. De ce vă pierdeți vremea cu noi, nu vedeți că noi nu putem fi schimbați? Dați-ne milionul și fugiși. Fugiți în anonimatul vostru. Și să vreți voi oricît, tot nu ne schimbăm! Și astfel, în cuibul visurilor oamenilor cinstiți, spaima crește. Spaima de tot. Paralizantă. Care ne menține într-o societate încremenită în neputință.

            Stai și privești prostit în ochii realității și nu înțelegi nimic! Ce-i cu acești morți închiși în saci de plastic, cu acești bolnavi de diferite boli care nu încap în spitale (dar unde-s spitalele din viitorul promisiunilor?), cu medicamentele cumpărate pe sub mînă de la piață? Ce-i cu această teamă că vom flămînzi, noi, mîncători de euri într-o țară care ar putea avea holde mănoase? Cei cu teama de frig, de lipsa… luminii? Cioclii privilegiilor nu-s prevestitori, sînt înspăimîntători. Fără replică. Replicile de la tv sînt așa, de ochii proștilor.

            Spaima ca mijloc de furt. Horribile dictu. Spaima ca mijloc de apărare a hoțiilor. Nu ca prevenție. Îmi pot imagina – ironic joc; sau nefericit… - cum procurorii justițiari se feresc să se apropie de cercetarea averilor furate, de teamă să nu se infecteze. Cu Covid-19 sau cu altă boală. Vor fi fiind, în mod sigur, și mulți procurori cinstiți. Sau „decidenți” cinstiți. Dar teama de… pandemii îi face prudenți. Prudenți în cercul lor strîmt. Nu vă apropiați de noi, zic cioclii pandemiilor lumii, căci – trecuți prin toate bolile necinstei – sîntem intangibili. Nu vă pierdeți vremea cu coi, aveți și voi de admirat încă un apus de soare. Nu vă puneți cu noi. Fugiți, Plătiți și fugiți. Fugiți în umilință, în alte temeri, în lumea largă!

            O fi adevărată comanda celor 120 de milioane de vaccinuri anticovid făcută de români? De care „români”? Dacă da, atunci unde-s motivația, cercetarea, arestarea, cătușele? Hoți fără clopoțelul cătușelor? Se poate? În „romania”, da! În această țară pe care o percepem cum vrem. În această țară unde lupta împotriva pandemiei este reglementată după ureche. O dovadă cît se poate de simplă și de grăitoare: celor care se vaccinează li s-a promis un voucher de 100 de lei. Sau cam așa ceva. Poate li se  va da în cele din urmă. Dar, cu vreo două-trei săptămîni un urmă, cînd au început oamenii să meargă în număr mai mare la vaccinat, presa zicea că nu sînt bani pentru voucherele de vaccinuri. Că nu sînt bani pentru prea mulți vaccinați. Se poate. Decidenții au promis așa, din vîrful buzelor, știind, în meschinul lor for interior, că oamenii nu prea o să se dea de partea vaccinului!... Promisiunea cu voucherele-recompensă dădea/ dă bine. În ochii unui posibil electoral. Într-o viitoare bătălie electorală. Noi am vrut, ar putea zice, dar „ceilalți” nu au vrut. Scenarii se pot face. Nu-s bune, dar sînt inspirate de cei care ar trebui să inspire proiecte constructive, optimiste. Și uite cum, în chiar vremea cînd românii răresc rîndurile de la centrele de vaccinare anticovid, scade și numărul deceselor nefericite produse de virus. Ce scenariu ocult o mai fi și acesta?

            Mă bate un gînd: dacă tot m-am vaccinat, să cer și eu cei o sută de lei promiși de guvern pentru vaccinați. Bonul care mi se cuvine. Să mă aleg și eu cu măcar o bere și un mic din această mega-farsă produsă de un pericol real. Sau acesta e un gînd meschin, care m-ar putea face să roșesc într-o virtuală întîlnire cu Johannis? Ar trebui să roșim noi la întîlnirea cu politicienii, sau ei, la întîlnirile întîmplătoare cu noi?

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5