Olimpiu NUȘFELEAN: Cum să ai închisori moderne cînd hoții fură banii pentru modernizarea acestora?

Oameni condamnați de complete de judecată din România fug din țară ca potîrnichile. Pătîrnichi speriate. Speriate brusc de ceva. Și zboară cu aripile larg desfăcute, în zbatere neostenită, panicate și cinice. Speriate de cine? Nu de legi se tem infractorii de asemenea teapă. Sfidează legile cu nonșalanță, dominînd realități corupte sau, cum ar spune dl. Augustin Zegrean, fost judecător al Curții Constituționale, un sistem de aplicare a pedepselor primitiv. Unii condamnați spun că sînt nedreptățiți prin antrenarea unor interese politice suspecte în luarea deciziilor de către instanțelor de judecată. Că sînt condamnați pe nedrept, că nu sînt vinovați... S-ar putea să fie și asemenea cazuri, dar, dacă presa – și justiția – semnalează sau cercetează fumul ce iese dintre-un caz de corupție, nu poate fi eludat focul ce mocnește la baza respectivului fum. Vina există, corupția reglează mersul multor evenimente – nefericite – care afectează țara. Evenimente ce țin de bani, mai ales. Multe cazuri ajunse din justiție în presă au ca autori oameni corupți care exprimă tot felul de pretenții. Cum sînt judecați și pedepsiți aceștia poate fi discutat. Realitatea este cît se poate de nefericită. Nefericită pentru… contribuabili, care tot așteaptă o bună administrare a țării. De ce corupții grețoși, judecați deja, precum Elena Udrea, Sorin Oprescu sau Puiu Popoviciu nu sînt încă după gratii, de ce, ajunși în străinătate, sînt greu de extrădat? Vina uriașă e a statului român, cum zice Dl. Zegrean, de acord, dar cine e statul?
Statul e infiltrat de corupți, e cangrenat de corupție. Tot felul de nemernici ajung în funcții de conducere. O realitate dureroasă. Omul simplu tot așteaptă să vină un doctor de… stat, care să vindece statul, dar de unde să-l iei, dintre cine să-l alegi? Îți pui asemenea întrebări și ai vrea să o faci fără să simți că ești un pesimist. De unde să iei energia și argumentele pentru a fi optimist? Nici măcar un optimist de paradă… Optimismul convențional, comun, clișeu (mici și bere, parada fufelor pe sticla televiziunilor, dezbaterile tv fără sens, pline de controverse artificiale ș. a.) mai mult te dezactivează, te aruncă în existența vegetală, îți adorm spiritul critic. Furia îndreptată, așa, la o bere, împotriva nedreptăților face prea puțin parte din spiritul critic. E și ea ceva, e mai mult un semn, dar pentru cine? Poate pentru analiștii psihologiei maselor, care lucrează la elaborarea altor și altor minciuni, care să țină corupția în floare…
Cei care fug de justiția din România, de închisorile din România invocă realitatea condițiilor de recluziune. CEDO ne condamnă pentru că nu avem penitenciare moderne. Atunci cînd au săvîrșit o crimă financiară, cei care au comis fapta știau în ce țară trăiesc și care sînt riscurile descoperirii faptelor lor. Mai ales că unii au fost – chiar cînd au comis fapte reprobabile – la butoanele țării. Elena Udrea se plînge că fetița ei sufere că mama i-a fost răpită de lîngă ea. Sentimentalism cu lacrimi de crocodil. Nu justiția a despărțit-o de fetiță – fapt dureros – ci mintea ei coruptă. Se spune că la noi închisorile sînt arhipline, că „se stă la comun” (cum ar zice, pertinent, Dl. Zegrean), că se dau pedepse prea mari. Dar de ce s-ar feri corupții noștri cu pantofi de lac sau poșete de lux să stea „la comun” cu toți găinarii, cocalarii, infractorii de drept comun? Doar sînt în familie. Și, dacă unul care ucide un om, în cine știe ce condiții (Doamne ferește-i pe toți de așa ceva!), execută 3-4 ani de recluziune înseamnă că i s-a dat o pedeapsă prea mare? Cît credeți că ar trebui să primească un criminal financiar din cauza căruia un spital rămîne fără medicamente, cea ce duce la mai multe decese spitalicești?
Hoții de țară sînt îndrăzneți și cinici. Iată, de exemplu, Elena Udrea a cerut să nu fie trimisă în țară, invocând condițiile din penitenciarele din România. A încercat să-i convingă pe judecătorii bulgari să o lase să aștepte decizia sub control judiciar la domiciliu, argumentând că a închiriat o locuință în Bulgaria, precum și că a depus o cerere de azil în Grecia. Însă – după cum relatează presa - magistrații din orașul bulgar Blagoevgrad i-au respins toate argumentele. Sorin Oprescu are locuință în Grecia, unde spera să scape de pușcărie. Marii criminali financiari (îi numesc generic) sînt isteți, au bani cu care își pot netezi drumul spre închisoare, își cunosc drepturile, știu să speculeze situațiile în care sînt implicați. Da, respectăm drepturile pușcăriașilor, e normal, dar drepturile oamenilor cinstiți de cine sînt respectate, cine militează pentru exercitarea acestora? Cine îi apără pe nedreptățiți? Cine îl ferește pe omul de rînd de criminalul financiar?
Se dau exemple de țări unde pușcăriașii execută pedepse în pușcării ce oferă condiții „de cazare” ca la hotel. Ar trebui oare să dezvoltăm un program național prin care să creștem condițiile din penitenciare astfel încît să-i putem caza acolo pe toți cei care trăiesc din salarii mai mici decît minimum pe economie? Deci să îmbunătățim nivelul de trai din penitenciare, lăsînd de izbeliște viața celor cinstiți, ba, mai mult, inducînd nevoi infracționale care să-i ducă pe oameni spre privilegiile din pușcării? Și astfel, ridicînd nivelul condițiilor din penitenciare, să reducem salariile gardienilor și să creștem perioadele de muncă ale acestora? Da. Condițiile de existență dintr-o închisoare trebuie îmbunătățite mereu, dar asta numai în concordanță cu pedepsirea corupților. Nu cu eludarea legilor și a pedepselor. Avînd grijă să nu-i supărăm pe corupți, nu vom îndrepta niciodată viața din țară. Ba, le-m putea veni în ajutor pușcăriașilor de lux: dacă sînt suferinzi și nu suportă condițiile de recluziune dintr-o închisoare „normală” (cum o fi asta?...), li s-ar putea stabili executarea pedepsei într-o ocnă (de sare), unde s-ar trata de reumatism și de cine știe ce alte boli. Fără multă cheltuială. Îi ferim și de relele tratamente din închisorile de afară.
Da, asigurarea unor condiții decente în închisoare ține de cheltuieli, mai ales financiare. Dar cum să asiguri asemenea condiții dacă banii necesari modernizărilor sînt furați de chiar cei care se plîng de condițiile de recluziune? Aflați, la un moment dat, în funcții de decizie, ar fi trebuit să îndrepte banii spre îmbunătățirea închisorilor (și a condițiilor de trai în general), nu spre propriul buzunar. Cîte nu s-ar putea face în țară dacă hoții de țară și-ar îndrepta energia (și banii țării) spre realizarea binelui public!... Ce energii ar putea fi mobilizate în acest sens!... Dar marii (și mai micii) corupți sînt isteți și precauți. Cînd sînt arestați – sau cînd se apropie momentul arestului – o întind spre „locații” din țări străine. Au modele, pe care le imită cu nonșalanță: Sebastian Ghiță, ascuns în Serbia, Puiu Popoviciu, care a aranjat cu justiția engleză să evite aducerea în țară. Oare de aia a ieșit Marea Britanie din UE, ca să facă jocul unui infractor român? Totul e calculat și aranjat, trasee, mijloace deplasare, locuințe, tragere de timp, ajutoare de specialitate… Au furat nu doar pentru satisfacerea unor nebunii personale, ci și pentru asigurarea fugii din fața legii. Lovituri perfecte pentru exercitarea justiției. Își permit. Sînt oameni cu bani. Dar ce fel de bani? Bani furați. Azil politic? Pentru cei care folosesc politica pentru a comite tot felul de acte de corupție, trafic de influență, furt la drumul mare, spălare de bani?!... În cadrul proceselor care li se instrumentează, dacă se dovedește (și o mărturisesc, chiar ei) că și-au asigurat asemenea căi de refugiu din fața executării pedepselor, domicilii în țări străine, atunci ar trebui să li se dubleze pedeapsa! Dintr-un condei. Ar fi și acesta un gest de reformă a justiției.