Melania Cuc: “RĂZBOIUL NOSTRU” din 17 octombrie 2025

Am trăit cutremurul din ’77 la etajul zece, în București. Atunci am văzut ce înseamnă solidaritatea: oamenii ieșeau din case, se ajutau, armata era pe străzi, fiecare făcea ceva pentru a salva ce se mai putea salva. Frica exista, dar era o frică împărțită între noi toți, și asta o făcea mai suportabilă.

Astăzi, după explozia dintr-un bloc modern, am simțit din nou aceeași frică teribilă, dar nu există nimeni caree să încurajeze oamenii. Autoritățile de la cel mai înalt nivel? Fac totul ca le carte: rece, oficial și uneori primim știri pe surse: comunicate, suspiciuni, camere TV. Liderii Țării mele nu au mers la fața  dezastrului? Cine ne apără de noi înșine?  Nu mai există empatie, doar gesturi calculate. Declarații. Funcționarii din domeniul Gazului sunt irascibili, închid telefoanele când sunt întrebați, și pe bună dreptate,  ei nu sunt pregătiți să ne salveze de noi înșine, ei calculează profitul. Astfel,  noi, cetățenii, facem scenarii după scenarii. Asta în timp ce  sinistrații, frații noștri,  au nevoie de adăpost, de hrană, ajutor medical și psihologic. Suntem într-un hățiș din care nu se vede scăparea. Morții, sfârtecați de suflul exploziei, sunt plânși doar de propria lor familie. Cine-i de vină?

Și, ca de obicei, s-a pornit goana după vinovatul mărunt. „Acarul Păun”, o tradiție românească: găsim un om simplu, dăm vina pe el și închidem dosarul. Se vorbește despre un locatar care ar fi rupt sigiliul. Dar unde era sigiliul? Cine l-a verificat? Dacă s-au văzut scurgeri de ieri, de ce nu s-a oprit alimentarea și să se fi evacuat blocul? Alții vorbesc despre desincronizări între beneficiari și firma de distribuție și (sau) întreținere a gazului…

Adevărul e că ne lipsesc reflexele, instinctul de supaviețuire: prevenția, reacția imediată, respectul pentru viață. Toți vorbesc despre profit, nimeni despre responsabilitate. Blocurile sunt etanșe, cu tâmplărie  tip ,,termopan,, și eventualele scurgeri de gaz n-au pe unde să iasă afară. Companiile nu fac nimic pentru educația cetățenilor, controalele  lor sunt adesea de mântuială. La doi ani o dată. Și aici taxele au crescut fără explicație, când, cred, controalele ar trebui să fie obligatorii și gratuite.

Tristețea mea de azi nu e doar emoție, e și memorie a unui dezastru pe care l-am trăit pe viu, cum spuneam,  cutremurul dn 1977. Am termeni de comparație. Știu cum arată tragedia în momentele imediat de după un dezastru. Știu și cum arată omenia, profesionismul și mai știu că ceva s-a fracturat în relația dintre instituții și persoană. Proasta corelare dintre entitățile economice, care și-au împărțit segmente de profit dintr-un sistem vital pentru România, în cazul în speță: gazele naturale, lipsa de respect pentru cetățeanul care plătește facturile, nu crâcnește că sunt tot mai scumpe, că în plină Capitală a României europene  se îngheață în casă. Neprofesioniștii de pe funcțiile-cheie, meșterii de mântuială  și o nepăsare generalizată sunt azi coordonatele  adevăratului  "război" care ne pândește.

 Un război pe care nu-l vom câștiga cu niciun arsenal ticsit de arme scumpe și sofisticate.

 Azi, 17 octombrie 2025 am fost în război, noi cu noi!