Armaghedonul și Ziua de 8 Martie 2026

Armaghedon nu este un eveniment militar real în martie 2026, ci un concept folosit în discursul strategic, mediatic și cultural pentru a putea descrie scenarii de escaladare extremă, conflicte majore și riscuri de sistem. Totuși, martie 2026 este marcat de tensiuni militare reale. Au loc exerciții extinse și conflicte active care nu pot fi integrate într-un eseu despre ARMAGHEDON, așa cum poate aș fi reușit să scriu cu ceva timp în urmă. Armaghedon a devenit nu o metaforă, ci un cod militar contemporan. Biblic știm cei mai mulți dintre noi ce incumbă acest fenomen, lupta dintre bine și rău... În limbajul geopolitic termenul de Armaghedon e folosit pentru a ilustra potențialul unui conflict de proporții catastrofale, cu risc global. Sfârșitul lumii? Să fim noi, generațiile actuale ale omenirii, martorii și actanții acestui fenomen despre care, biblic, ne-am ferit să vorbim vreme îndelungată, deși date, intenții, semen, existau?

Omenirea a mai trăit un astfel de moment-cheie, în timpul Războiului Rece, când doar frica de definitiv a făcut ca beligeranții, cei care se întreceau dincolo și dincoace de Cortina de Fier, să realizeze că, apăsând pe buton, omenirea dispare. Să ne imaginăm lumea de după un război nuclear! Nu, nu vom reuși, pentru că mintea omului nu poate procesa un dezastru absolut. Atunci să luăm documentele de după cel de-al Doilea Război Mondial: Hiroșima, Nagasaki... Să luăm bilete de vacanță documentară și să stăm de vorbă cu copiii, nepoții supraviețuitorilor. Ei au avut un Armaghedon al lor. Cum a luptat Japonia împotriva imposibilului. Cu autodezarmarea totală.

În martie 2026 este imposibil să gândim că state înarmate până-n dinți vor pleca steagul luptelor. Fiecare își păzește spatele, fiecare are o explicație. Lupta este mai tare decât pacea.

Cum să descriu eu un conflict (potențial) de proporții catastrofale, eu care nu am văzut la viața mea decât cocoșii cum se găteau până la sânge pentru a stabili, astfel, cine este șeful ogrăzii? Păsări cu minte puțină. Oamenii au creier care uimește zi de zi geneticienii, oameni cu ținere de minte a durerii chiar peste zeci de generații. Uneori mă mir că vorbim atât de detașat de riscul escaladării războiului din Orientul Mijlociu, a celui din Ucraina, că pare că suntem doar chibiți în spatele unor jucători de poke, joc la cacealma, câștgătorui ia totul.

Ducem copiii la școală și, la radio din mașina noastră, auzim raportul de războiși numărul victimelor din ziua precedentă; nu ne mai pasă. Nici măcar nu facem efortul de a gândi că acele cifre sunt nume de oameni. Odată cu morții dispare memoria Terrei. Cine va mărturisi următorilor cetățeni ai Pământului că am fost propriii noștri cobai, că am încurcat borcanele cele cu vin și ceștile cu sânge? Toți devenim, pe zi ce trece, specialiști în activități militare, vorbim despre războaie hibride, tehnologii emergente, arii strategice care nu doar că au un pericol catastrofal prins pe etichete, dar puterea lor ne hipnotizează cum șarpele  hipnotizează prada. Războiul mondializat nu este o olimpiadă în care atleții se întrec prin propria putere umană, luptă dreaptă

Când scriu acest eseu e dimineața duminicii de 8 martie 2026, o zi promițătoare de liniște și mici bucurii. Refuz să accesez știrile din noaptea trecută. Sunt sigură că au pete de sânge nu doar cei care apasă pe butoanele armelor, ci și cei care semnează escaladarea conflictelor. Ce ne dorim ca umanitate, până la urmă? Mii de ani punem aceeași întrebare și nu îi găsim răspunsul. Cum se face că mai multe conglomerări de oameni, neamuri, de mii și mii de ani pe aceeași axă geografică trăind, din când , brusc prin pofta de sânge, caută „dreptatea” și vinovații? Eu cred că toți suntem vinovați fărăr vină. De la producătorii de jucării care inventează jocuri războinice, de la părinții care își uită copiii în fața ecranelor unde se promovează moartea. E drept că, în esența filosofiei pe care o purtăm ca steag, binele învinge răul. Istoria ne-a demonstrat că formula asta nu mai funcționează , că oricum în război  există și  victime colaterale.

Pentru că tot sărbătorim Ziua Femeii, să ne bem cafeaua în lumina soarelui și, mai înainte de a ieși la grătar și bere, să facem o statistică: azi, 8 martie 2026: Conflicte militare active: războiul Israel–Iran intră într-o fază cu lovituri reciproce și operațiunile belicoase se extind în Siria; Ucraina își continuă operațiunile în Marea Neagră, cu drone maritime; și-a propus să distrugă echipamentele rusești, inclusiv elicopterul Ka-27. Și dacă ar fi doar atât pe Pământ. Se interceptează o rachetă iraniană deasupra Emiratelor Arabe Unite, risc de extindere a războiului în regiune.

România și flancul estic NATO: România, ca  mai întotdeauna, îngrașă porcul în ajunul Crăciunului”. Pe repede înainte, renunțând la bunăstarea propriului popor, accelerează pregătirile  de lutpă și depășește pentru prima oară 10 miliarde de euro alocate bugetului militar. Deocamdată România nu a fost amenințată de nimeni, dar 2,8 la sută din PIB merg pe înarmare.  Instituțiile, ong-urile, liber-cugetătorii, civilii și miitarii ,,la vatră,,  suntem în tot atâtea tabere; pro și contra. Adevăratele probleme de supraviețuire ca nație sunt duse în derizoriu.

Câte mame vor fi cu adevărat sărbătorite în ziua de azi? Câte mame își doresc să-și crească fiii pentru a îngroșa rândurile soldaților? Cine va conduce tancurile americane Abrams și noile loturi de Piranha, pe care lea-m adus acasă ?

În martie 2026 asistăm sau participăm la exerciții militare intense, zile lungi cu trageri cu muniție de război. Ni se sugerează că ar fi bine să fim pregătiți, să percepem deja perioada care urmează  ca un pre-Armagedon. Va fi sigur o vară fierbinte.  Deocamdată: La mulți femei din întreaga lume!  Care Voi sunteți sarea din sângele care s-a scurs în pământul care ne mai ție.