2,8 milioane de lei pentru alimentarea cu apă a satului Negrileşti

Profitând de noi reglementări legale (Ordonanţa 28/2013) şi configuraţii guvernamentale şi lăsând la o parte demersuri similare încununate cu succese administrative (de amploare judeţeană) doar pe hârtie, nu şi în realitate, Primăria comunei Negrileşti a semnat contractul cu Ministerul Dezvoltării Regionale pentru alimentarea cu apă a localităţii centrale a acestei unităţi administrativ-teritoriale.

Aprobată este o finanţare totală de aproximativ 2,8 milioane de lei, din care vreo 400.000 de lei sunt prevăzuţi a se derula anul acesta, spune primarul Ioan Pugna. Potrivit interlocutorului, procedurile se află deocamdată la stadiul documentaţiilor finalizate ce urmează a fi depuse în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, iar demersul se va încheia cu legarea ansamblului de alimentare din Negrileşti la bazinul de la Giurgeşti, cu distribuţie prin cădere.

În trecut, pe vremea altor formule ministeriale, comuna a mai fost curpinsă în proiecte ample de alimentare cu apă şi canalizare precum Masterplanul desfăşurat doar teoretic la nivel de judeţ, pentru că în mod practic investiţia avea să se deruleze aici cândva prin anul 2020, conform planului de lucru din program.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5