Investiţie de peste 2,8 milioane de lei, inaugurată la Maieru

O sală modernă de nunţi, patru săli de grădiniță, opt birouri, garderobe, garaje pentru Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgenţă, aceasta este configuraţia noului Complex Cultural-Comercial din comuna Maieru.

Investiţia,  recepţionată în prezenţa oficilităţilor judeţene şi locale, a fost finanţată din fonduri proprii ale Primăriei Maieru (circa 2,8 milioane lei) şi   reprezintă unul dintre cele mai moderne obiective de acest gen din judeţul Bistriţ-Năsăud.

”Doresc să îl felicit pe domnul primar Vasile Dumitru, care alături de echipa pe care o conduce la Primăria Maieru, au iniţiat şi dus la bun sfârşit acest proiect foarte important şi absolut necesar pentru comunitatea locală. Îl asigur atât pe dumnealui, cât şi pe locuitorii comunei Maieru, de tot sprijinul meu pentru atragerea de resurse, în interesul lor”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Acesta a menţionat că promisiunile făcute în 2012, referitoare la reabilitarea DN 17 D, nu au fost uitate. „În urma mai multor demersuri la nivelul Ministerului Marilor Proiecte şi al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în vederea reabilitării drumului naţional 17 D, am obţinut primele rezultate palpabile: încheierea studiilor de fezabilitate pentru reabilitarea şi modernizarea acestui drum”, a anunţat preşedintele Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5