Focul a distrus o gospodărie din Anieş

Vineri dimineaţa, la ora 5.10, Garda de Intervenţie Sîngeorz Băi a fost alertată cu privire la izbucnirea unui incendiu la o gospodărie individuală din localitatea Anieş. Au fost alocate cazului două autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă din cadrul subunităţii, iar în sprijinul militarilor au intervenit pompierii voluntari din Rodna, Şanţ şi Maieru, încadrând câte o autospecială de intervenţie.
Incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă, la nivelul grajdului gospodăriei şi acoperişului casei de locuit. Intervenţia a durat aproximativ 3 ore, interval în care s-a reuşit împiedicarea propagării flăcărilor la încăperile casei de locuit. În urma incendiului au ars: grajdul în totalitate, pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp, 10 tone de fân depozitat în grajd şi jumătate din acoperişul casei de locuit, pe o suprafaţă de cca. 200 mp. Intervenţia a fost dificilă, flăcările propagându-se rapid de la un obiectiv la celălalt din cauza distanţei mici dintre acestea.
Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5