50 de primării restante în stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru 2009
-
View the full image
Din cadrul sedinţei
Doar 12 consilii locale din judeţul nostru au adoptat hotărâri privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2009, în conformitate cu prevederile legale, pentru alte 50 de localităţi, Instituţia Prefectului solicitând promovarea în regim de urgenţă a unor astfel de acte. În mod normal, aceste hotărâri trebuiau aprobate până în data de 31 mai, chiar dacă sunt aplicate începând cu 1 ianuarie 2009, însă legea a fost respectată doar de consiliile locale din Măgura Ilvei, Poiana Ilvei, Rodna, Ciceu Mihăieşti, Uriu, Maieru, Coşbuc, Galaţii Bistriţei, Feldru, Tiha Bârgăului, Prundu Bârgăului şi Şintereag.
Directorul executiv Carmen Borgovan din cadrul Instituţiei Prefectului a atras atenţia, în cadrul şedinţei cu reprezentanţii autorităţilor locale, asupra necesităţii determinării domeniului public şi privat al localităţilor, în contextul în care proprietăţile nu sunt înscrise în CF.
Conform aceleiaşi surse, la nivelul consiliilor locale există deficienţe şi în ceea ce priveşte regulamentele de organizare şi funcţionare al acestor structuri, la aproape trei luni de la constituirea acestora, în 19 localităţi nefiind adoptate astfel de hotărâri. Carmen Borgovan a ţinut să sublinieze şi faptul că, până la această dată, nu a fost adoptată nici hotărârea de alegere a viceprimarului din comuna Rebra, probabil din cauza eşuării negocierilor politice.
Alte hotărâri adoptate de autorităţile locale sau dispoziţii ale primarilor în cazul cărora Instituţia Prefectului a considerat că s-a încălcat legislaţia vizează aprobarea acordurilor colective privind raporturile de serviciu şi a contractelor colective de muncă a personalului contractual, dar şi acordarea sporului de dispozitiv.
Pe această temă, Instituţia Prefectului a atacat la instanţa de contencios administrativ actele adoptate de CL Şintereag, Şanţ, Leşu, Feldru, Lechinţa, Şieu Măgheruş, Ilva Mică, Uriu, Căianu Mic, Târlişua, Spermezeu, Rodna, Bistriţa şi Beclean, dar şi dispoziţiile primarilor din Şintereag şi Braniştea.
În prima jumătate a anului, la Instituţia Prefectului au fost înregistrate şi verificate de legalitate 15.696 acte, din care 1515 hotărâri ale consiliilor locale şi CJ BN şi 14.181 dispoziţii emise de primari şi preşedintele CJ. În 182 de cazuri a fost întocmită plângeri prealabile, Instituţia Prefectului introducând în instanţă doar 20 de acţiuni de anulare a hotărârilor consiliilor locale.
Citiţi şi:
- 50 de primării restante în stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru 2009
- Instituţia Prefectului a atacat în instanţă sporurile acordate de 14 consilii locale
- Mai puţin de un procent din actele administrative ale autorităţilor locale, considerate nelegale de Prefectură
- Prefectul Ioan Ţintean: Parcul Naţional Munţii Rodnei este cel mai interesant şi mai atractiv loc din Bistriţa-Năsăud. Am plecat din politică şi voi pleca din administraţie, probabil fără să se modernizeze drumul spre Pasul Rotunda
- Consiliul Judeţean- chemat la bară de Daniel Suciu
Adaugă comentariu nou