Printr-un parteneriat încheiat la Bistriţa,

58 de viitori asistenţi medicali generalişti au şansa de a lucra în Germania

Luni, la Casa de Cultură a Sindicatelor a avut loc semnarea acordului de colaborare între Asociaţia Lucrativă Intermediere Europeană de Forţă de Muncă Calificată, cu sediul în Kothen, Germania şi Şcoala Sanitară Postliceală „Carol Davila” din Bistriţa. Cei 58 de elevi ai şcolii vor beneficia de practică în Germania, după cum informează partenerul bistriţenilor, Helmut Ohme. Parteneriatul s-a făcut cu ajutorul consilierului Remus Lungu de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Colaborarea se va realiza în condiţiile recunoaşterii reciproce depline a sistemelor juridice, la finalul celor trei ani elevii bistriţeni având o diplomă recunoscută la nivel european. Parteneriatul a fost semnat de dr. Helmut Ohme din partea germană şi de Alexandru Câţcăuan din partea română. Au fost prezenţi reprezentanţii şcolii bistriţene „Carol Davila”: Suzana Deac – director educativ, Corina Ernst – director medical, Rodica Gheorghiţă – vicepreşedinte al Ligii Femeilor din judeţul Bistriţa-Năsăud. În afara sprijinului, consilierii şi acompanierii calificate, o intenţie importantă o reprezintă introducerea limbii germane ca a doua limbă străină în cursul celui de-al treilea an la Şcoala Sanitară, astfel încât absolvenţii (asistenţi medicali generalişti) să aibă o şansă concretă de a obţine un loc de muncă în Germania. Este primul parteneriat de acest fel semnat de judeţul nostru.

Comentarii

08/09/12 14:25
Marian

Buna ziua!Tin neaparat sa va dau aceste informatii deoarece multi chiar foarte multi asistenti medicali din Iasi si nu numai au avut de suferit de pe urma acestui ' domn doctor ' OHME ( nu are nici cea mai mica legatura cu medicina, avand un doctorat in alt domeniu). Plaseaza asistenti medicali in germania contra unor sume cuprinse intre 5 mii si 10 mii euro/ cap.
Ultimul lot de 8 asistenti medicali generalisti cu experienta vasta in domeniul medical au fost mintiti ca vor efectua un stagiu de 4 sapt dupa care vor semna un contract cu diferite centre de batrani.Cei in cauza au ajuns la limita disperari dupa 3 luni de stagiu doar cu banii pt masa si cazare gratuita echivalantul a 180 EURO /lunar, urmand ca de la sf lunii oct sa semneze un contract dar nu ca Krankenschwester ci Pflegerin(infirmier).Din surse sigure stiu ca unul din ei pe perioada de 3 luni si-a gasit singur un job de Pflegerin dar dl OHME l-a impiedicat spunand ca nu se va putea angaja in ata parte decat doar cu acordul sau si doar daca angajatorul ii plateste comisionul de 10 MII euro.Atat este valoarea unui asistent dupa spusele dr. OHME.
Sfatul meu este sa nu aveti incredere in aceste persoane.Helmut Ohme si partenera sa de afaceri din Iasi, prof.Stanciu Josefine.
RUSINE!!!!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5