700 DE ANI DE ISTORIE LOCALĂ ÎN DOCUMENTE UNICAT
Vă așteptăm alături de noi, vineri, 29 noiembrie 2019, de la ora 11.00, la sediul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud la vernisajul expoziției de istorie ”700 de ani de istorie locală în documente unicat”.
În preajma Zilei Naționale, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud vă propun o expoziție inedită ce reunește documente expuse în premieră, referitoare la momentele definitorii ale istoriei județului Bistrița-Năsăud și ale celei naționale.
De la pergamentul, cerneala și sigiliul medieval până la actele emise și semnate în preajma și după ziua de 1 Decembrie 1918, expoziția spune povestea celor peste 700 de ani de istorie locală evocând fapte, personalități și evenimente de marcă, începând cu anul 1291 (data celui mai vechi document expus) până la momentul redactării listelor cu membrii voluntari din judeţul Năsăud care au făcut parte din legiunile române în timpul Primului Război Mondial.
Grație Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud veți putea vedea, în premieră, pergamentul datat 10 februarie 1291 - Privilegiul acordat de Regele Andrei al II-lea prin care bistriţenii sunt scutiţi de dări în urma năvălirii tătarilor, pergamentul cu sigiliu referitor la Privilegiul Reginei Elisabeta, din 1330 prin care locuitorii Bistriţei aveau dreptul de a fi judecaţi doar de rege, de un comite ales de rege sau de judele ales de ei, documentul care atestă dreptul bistrițenilor de a ţine târg anual de Sf. Bartolomeu, semnat de regele Ludovic I în 1353, la care se adaugă pergamentele emise în timpul lui Iancu de Hunedoara și Matei Corvin, scrisorile către bistrițeni semnate de Mihai Viteazul- artizanul primei uniri a românilor de la 1600. Sunt doar câteva dintre cele 21 de documentele expuse publicului larg în sala Tezaur a muzeului din Bistrița.
Amănunte despre istoria locală, evocată în documente unicat, veți putea afla vineri, 29 noiembrie 2019, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud care, alături de Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud vă așteaptă pentru a marca, împreună ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI!
Coordonator de proiect: Director Direcția de Programe și Proiecte Muzeale, Lavinia Moldovan
Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Alexandru Gavrilaș
Citiţi şi:
- De văzut! 700 de ani de istorie locală în documente unicat, la Muzeul Bistrița!
- Documentele Unirii, în expoziţie la Bistriţa
- Festivalul medieval Herina Benedictum, 1 – 2 iunie 2024 – o fascinantă călătorie pe un tărâm prea puțin cunoscut
- La sediul Arhivelor Naționale, Conferința “Burgul Bistriței”
- Porțile cetății medievale Rodna se deschid în 5-6 august
Adaugă comentariu nou