Festivalul medieval Herina Benedictum, 1 – 2 iunie 2024 – o fascinantă călătorie pe un tărâm prea puțin cunoscut

Undeva între legendă și adevăr istoric, Biserica din Herina a fost construită la începutul secolului al XIII-lea de către călugării benedictini. Cu o arhitectură deosebită, biserica este un reper important al patrimoniului medieval din Europa centrală, iar în 1 - 2 iunie 2024, porțile acestui edificiu și ale întregii comunității din Herina se deschid spre o lume plină de istorie, legende și momente de pus în ramă.

          Muzica medievală, tradițională și de fanfară, tabăra și demonstrațiile cavalerești, expoziția de documente și fotografii de arhivă din istoria comunității, momentele de reconstituiri istorice, dansurile renascentiste, atelierele meșteșugărești, târgul de meșteșuguri vii, jocurile medievale, gastronomia locală, spectacolul de jonglerii cu foc sau tururile ghidate vor readuce la viață trecutul bogat și prea puțin cunoscut al acestei comunități, situată la doar 15 kilometri de Bistrița, iar tinerii artiști locali vor construi puntea de legătură dintre trecut și prezent.

Călătorul care ajunge în nordul Transilvaniei, pe platoul înalt și verde din partea de est a satului Herina (comuna Galații Bistriței), situat la 15 kilometri de Bistrița, în Poarta Transilvaniei - Bistrița-Năsăud, este fascinat de un monument impozant, cu aspect de castel: biserica cu arhitectură romanică din secolul al XIII-lea.

Aparținând inițial unei mănăstiri benedictine, Biserica de la Herina este unul din cele mai vechi și unitare stilistic monumente de arhitectură din România, fiind cel mai reprezentativ exemplu de bazilică cu trei nave și două turnuri din Transilvania. Devenită ulterior evanghelică, biserica este și astăzi bine păstrată.

Vechea biserică, și comunitatea cu sprijinul căreia s-a edificat aceasta, vor fi trezite la viață, în perioada 1 – 2 iunie 2024, prin Festivalul medieval Herina Benedictum - o adevărată lecție deschisă de istorie și cultură locală.

 Pe lângă muzica, dansurile, demonstrațiile cavalerești, spectacolele de jonglerii cu foc, atelierele meșteșugărești, animația, gastronomia, toate specifice timpurilor reînviate, în cadrul reconstituirilor istorice, vom trăi împreună povestea, documentată istoric, a întemeierii bisericii monahale.

Atmosfera va fi întregită de: ghidajele cultural istorice, realizate cu sprijinul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Școlii Gimnaziale „Grigore Herinean” Galații Bistriței și voluntarilor Centrului EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud; târgul de meșteșuguri vii Produs în Bistrița-Năsăud; concertele de muzică de fanfară, muzică și dansuri tradiționale; atelierele de gastronomie locală – puncte gastronomice locale din Poarta Transilvaniei, precum și tinerii artiști locali de muzică folk, blues și rock, care vor construi un arc muzical peste timp (mai jos, Programul detaliat al festivalului).

Atât sâmbătă, cât și duminică, va circula HeriBus-ul Transmixt - curse regulate de transport în comun pe traseul Calea Moldovei – 1 Decembrie – Bd. Republicii, Bd. Independeţei – Viișoara – Biserica Evanghelică Herina, după următorul program*:  

 

 

Sâmbătă, 1 iunie 2024:

Plecare din Bistriţa: 10.30 - 13.30 - 16.30 - 18.30 - 20.30

Plecare din Herina: 12.00 - 15.00 - 19.30 - 22.00

 

Duminică, 2 iunie 2024:

Plecare din Bistriţa: 10.30 - 12.30 - 15.30 - 17.30

Plecare din Herina: 11.30 - 14.00 - 16.30 - 20.00 - 21.00

 

* În funcție de solicitări, cursele pot fi suplimentate

 

Program detaliat Herina Benedictum**:

Sâmbătă, 1 iunie 2024

09:00 – Amplasarea taberei cavalerești

11:00 – Dansuri renascentiste cu grupul Nosa

11:30 – Moment de reconstituire istorică – Herina Benedictum, întâmpinarea călugărilor benedictini

12:00 – Moment muzical Cimpoierii din Transilvania            

 Cuvânt de deschidere

 Vernisajul expoziției de fotografii și documente de arhivă, realizat cu sprijinul Serviciului Județean al                   Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud

 Dansuri renascentiste cu grupul Nosa

13:30 – Probe de sunet Cimpoierii din Transilvania

14:30 – Moment de reconstituire istorică – Herina Benedictum, înființarea așezământului monastic

15:00 – Atelier meșteșugăresc Produs în Bistrița-Năsăud

15:30 – Tur cultural-istoric ghidat al Bisericii Evanghelice Herina, realizat cu sprijinul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Școlii Gimnaziale „Grigore Herinean” Galații Bistriței și voluntarilor Centrului EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud

16:00 – Atelier muzical cu Cimpoierii din Transilvania

16:20 – Atelier de gastronomie locală cu punctele gastronomice locale din Poarta Transilvaniei Bistrița-Năsăud și cu participarea jurnaliștilor din Bistrița-Năsăud: gătim împreună, după rețete locale, pentru Marius!

Mâncărurile gătite în cadrul atelierului vor fi oferite publicului contra donații. Toate fondurile colectate din donații vor fi direcționate spre susținerea tratamentului medical al cameramanului Ardeal TV, Marius Rus

16:30 – Atelier meșteșugăresc Produs în Bistrița-Năsăud

16:40 – Dansuri renascentiste cu grupul Nosa

17:00 – Spectacol cavaleresc cu Străjerii Cetății Bistrița

17:30 – Tur cultural-istoric ghidat al Bisericii Evanghelice Herina, realizat cu sprijinul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Școlii Gimnaziale „Grigore Herinean” Galații Bistriței și voluntarilor Centrului EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud

18:00 – Moment muzical cu Cimpoierii din Transilvania

18:20 – Spectacol cavaleresc cu Străjerii Cetății Bistrița

19:00 – Spectacol muzical Fanfara din Țigău

20:00 – Dansuri renascentiste cu grupul Nosa

20:20 – Teatru medieval cu Străjerii Cetății Bistrița

20:45 – Recital de muzică medievală cu Cimpoierii din Transilvania

21:30 – Spectacol de animație cu foc cu trupa SiriuS

22:00 – Veselie la Taverna Medievală

 

Pe tot parcursul zilei:

Târg de meșteșuguri vii Produs în Bistrița-Năsăud

Degustări din gastronomia locului

Tras cu arcul la țintă

Jocuri medievale

Expoziție de fotografii și documente de arhivă în Biserica Evanghelică din Herina, realizată cu sprijinul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud

 

 

Duminică, 2 iunie 2024

11:00 – Atelier meșteșugăresc Produs în Bistrița-Năsăud

12:00 – Paradă pe traseul Căminul Cultural - Biserica Evanghelică

12.30 – Moment oficial

              Concurs ”Și eu port popular!“ - Înscrieri pentru tombolă

13:00 – Moment muzical cu Cimpoierii din Transilvania

13.30 – Tur cultural-istoric ghidat al Bisericii Evanghelice Herina, realizat cu sprijinul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Școlii Gimnaziale „Grigore Herinean” Galații Bistriței și voluntarilor Centrului EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud

14:00 – Spectacol de muzică tradițională cu Ansamblul Cununa de Sânziene din Galații Bistriței (coregraf Nicu                       Corci) și invitații;

15:00 – Atelier meșteșugăresc Produs în Bistrița-Năsăud

15.30 – Moment muzical cu Cimpoierii din Transilvania

16:00 – Probe de sunet tineri artiști și trupe locale de muzică folk, blues și rock

17:00 – Atelier meșteșugăresc Produs în Bistrița-Năsăud

17:30 – Extragerea câștigătorilor concursului ”Și eu port popular!“

18:00 – Concert de muzică folk, blues și rock cu tinerii artiști bistrițeni: Maria Pop, Iulia Petruțiu, Miriam Pop, Karina & Șerban, Karina & Ionuț, Trupa Riveria

 

Pe tot parcursul zilei:

Târg de meșteșuguri vii Produs în Bistrița-Năsăud

Degustări din gastronomia locului

Tras cu arcul la țintă

Jocuri medievale

Expoziție de fotografii și documente de arhivă în Biserica Evanghelică din Herina, realizată cu sprijinul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud

 

** Programul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo sau de circumstanțe

 

 

 

Contact: Elena-Maria Bărbos – manager proiect

 

---------------------------

 

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

 

Evenimentul este parte a proiectului "Porți deschise spre cultură", cod proiect 143, finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) (https://mfe.gov.ro/pnrr/; https://www.facebook.com/PNRROficial/), Apel PNRR/2022/C11/I5 - 1.

 

Proiectul este implementat de Asociația ”Produs în Bistrița-Năsăud” în calitate de Beneficiar, și co-finanțat de Primăria Rodna și Primăria Galații Bistriței.

Scopul proiectului îl constituie dezvoltarea cultural-turistică durabilă a comunelor Galații Bistriței și Rodna, jud. BN.

Obiectivul general (OG) al proiectului este de a contribui la creșterea capacității de participare activă în proiecte/activități culturale, menite să asigure dezvoltarea durabilă a comunităților Galații Bistriței și Rodna, jud.BN, atât în calitate de public avizat, cât și de facilitator-implementator.

Obiectivele specifice, care converg la atingerea OG sunt:

1. Dezvoltarea competențelor în domeniul managementului cultural în rândul a min 30 actori locali relevanți din Galații Bistriței și Rodna, cu accent pe resursele locale existente, în vederea dezvoltării de proiecte culturale viitoare.

2. Dezvoltarea abilităților artistice în rândul a min 50 membri ai comunităților Galații Bistriței și Rodna, cu accent pe tineri și seniori.

3. Facilitarea accesului la cultură pentru min. 1000 membri ai comunităților Galații Bistriței și Rodna.

Valoarea totală a proiectului, inclusiv co-finanțarea de 20% din partea UAT Galații Bistriței și Rodna este de 245.000 lei (200.000 lei PNRR, 22.500 UAT Galații Bistriței, 22.500 UAT Rodna)•

Data începerii proiectului: 01.06.2023

Data finalizării proiectului: 30.06.2024

Parteneri:  Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Universitatea Babeș-Bolyai - extensia Bistrița, Facultatea de Geografia Turismului, Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Filiala Județeană Bistrița-Năsăud a Asociației Comunelor din România, Liceul Tehnologic ”Florian Porcius” Rodna, Școala Gimnazială „Grigore Herinean” Galații Bistriței, Asociația Cultural-Istorică Rodna-Veche, Parcul Național Munții Rodnei.

 

”Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

 

 

 

 



 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5