Accident de muncă la Feldru. Muncitor din Nepos, prins sub pământ
Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud şi inspectorii de muncă dincadrul ITM BN cercetează împrejurările în care s-a produs un accident de muncă, în localitatea Feldru.
Sâmbătă după-amiază, poliţiştii au fost sesizaţi de către numitul I.G. din Feldru cu privire la faptul că în localitate a avut loc un accident de muncă soldat cu rănirea unei persoane.
"La fața locului s-a deplasat echipa operativă, ocazie cu care s-a stabilit că în localitatea Feldru se execută lucrări de amenajare a canalizării. Astfel, numitul D.G. în vârstă de 35 de ani din Nepos, angajat al unei societăţi comerciale din municipiul Bucureşti, firma executantă a lucrării, se afla într-un șanț săpat cu utilaj mecanizat, pentru a efectua lucrări la un tub de canalizare din beton, moment în care o porțiune de pământ s-a dislocat de la suprafață și l-a prins în șanț, acoperindu-l până la nivelul gâtului", transmite IPJ BN.
În urma intervenţiei celorlalţi muncitori, bărbatul de 35 de ani a fost scos din șanț, acesta fiind preluat de o autospecializată SMURD în stare de inconștiență, dar cu semne vitale, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă Bistrița.
Citiţi şi:
- Şase persoane rănite, într-un accident la Feldru
- Primarul Grigore Ţiolan, despre investiţiile de la Feldru şi Nepos, în iluminat stradal, apă şi canalizare, pod şi străzi, şcoală, grădiniţă, cămin cultural!
- Un consilier local din Feldru, în conflict de interese administrativ! A votat două proiecte care vizează Asociaţie de Ovine, unde este preşedinte
- Accident cu patru victime între Nepos și Feldru
- Accident grav între Căian şi Spermezeu
Adaugă comentariu nou