Administrator bistriţean cercetat pentru evaziune fiscală

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au finalizat cercetările în cauza penală complexă privind pe numitul S.C.A., în vârstă de 39 de ani, din Bistriţa, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud cu propunere de trimitere în judecată a acestuia, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

  „Acesta este suspectat că în perioada ianuarie 2011- februarie 2013, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Bistriţa, nu ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii respective suma de 2.178.217 lei, obţinută din vânzarea, prin punctele de lucru ale societăţii, a unor componente şi instalaţii sanitare către diferiţi beneficiari. Ca urmare a neînregistrării încasărilor, bistriţeanul a prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu suma de 399.209 lei, reprezentânt TVA şi impozit pe profit, acesta fiind recuperat în proporţie de 70%”, precizează subinspectorul Virginia Roşca, purtător de cuvânt al IPJ BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5