Adrian Solcan, preşedintele CSL BN, la Bruxelles
Preşedintele Clubului Studenţilor Liberali Bistriţa-Năsăud, Adrian Solcan a participat în intervalul 12–14 octombrie 2011, la o conferinţă organizată la Bruxelles, în cadrul căreia s-a dezbătut finanţarea infrastructurii energetice a Europei. Toate costurile implicate de participarea delegaţilor CSL din România au fost suportate de vicepreşedinta grupului parlamentar Alianţa Democraţilor și Liberalilor pentru Europa, doamna Adina Vălean.
Finanţarea infrastructurii energetice intră în priorităţile Uniunii Europene pentru anul 2020, dar obiectivele pot fi atinse doar în eventualitatea renunţării la considerentele naţionale ale statelor membre şi continuarea pe drumul colaborării şi integrării.
Sumele necesare pentru construirea infrastructurii sunt uriaşe – 200 de miliarde de euro pentru reţelele energetice inteligente şi 540 de miliarde de euro pentru transport. Sumele vor fi acoperite în principal din surse private, iar rolul Uniunii Europene va fi să creeze cadrul legislativ favorabil, iar pentru autorităţile locale să lucreze coordonat.
Biroul de presă al PNL BN
Adaugă comentariu nou