Aflăm de la APIA: restanţele aproape de finalizare

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin directorul coordonator, ing. Emil Scurtu, ne informează că, urmare a măsurilor întreprinse, s-au plătit restanţele aferente trimestrului IV al anului 2009, pentru lapte, carcasă bovine, carcasă porcine, carne de pui şi ouă. Prima tranşă a fost plătită la începutului acestui an, iar acum, după cum ne informează sursa citată, fermierii vor primi banii aferenţi. Cu toate acestea, crescătorii de animale din judeţ mai aşteaptă să fie la zi şi să le fie plătite restanţele pentru cei care deţin în gospodărie mai mult de trei capete bovine. În judeţul Bistriţa-Năsăud există, la ora actuală, în jur de 9.000 crescători eligibili, cu un efectiv de peste 47.000 capete bovine. De săptămâna viitoare, ne spune dl. director Scurtu, se vor primi, la sediul APIA, şi cererile pentru subvenţionarea bovinelor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5