Cererile pentru prima pe exploataţie pentru bovine pot fi depuse până în 31 august

Fermierii pot depune, până în 31 august, cererile pentru prima pe exploataţie pentru bovine. Prima pe exploataţie se acordă producătorilor agricoli înscrişi în evidenţa Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) cu cod unic de identificare, o singură dată pe an, în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor.

,,APIA, Centrul Judeţean Bistriţa- Năsăud, informează că până la această dată sunt depuse 2.503 cereri de solicitare a primei pe exploataţie, cu un număr de 13.919 capete bovine.

Potrivit prevederilor OMADR 186/2011, se elimină obligativitatea vizării cererilor de solicitare a primei pe exploataţie pentru anul 2011, de către asociaţiile legal constituite”, ne comunică reprezentanţii APIA B-N.

Cererea de solicitare a primei pe exploataţie, aferentă fiecărei exploataţii deţinute, se depune individual, sau prin reprezentant legal, la centrul local APIA unde este înregistrată exploataţia şi va fi însoţită de copie de pe buletin sau carte de identitate, cod unic de identificare (CIF), copie de pe documentele care atestă provenienţa animalelor, copii ale documentelor care atestă schimbarea formei de organizare, dacă este cazul, dovada contului bancar activ, dosar plic.

În 2010, la APIA B-N s-au depus 9.145 cereri de sprijin, potrivit reprezentanţilor instituţiei, şi au rămas eligibile 8.845 cereri de sprijin.

Pot beneficia de prima pe exploataţie şi persoanele fizice care în cursul acestui an şi-au schimbat forma juridică şi care figurează înregistrate în RNE la datele de referinţă cu exploataţii de minim trei capete de bovine, cu vârsta acestora de cel puţin 6 luni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5