Agenţii economici din Năsăud, invitaţi să-şi depună declaraţia pentru taxa de salubrizare la Primărie. Pentru neconformare, 2 tone din oficiu!
Agenţii economici şi instituţiile publice de pe raza oraşului Năsăud au termen până în data de 15 martie 2020 să-şi depună declaraţia de impunere privind taxa specială de salubrizare. În caz contrar, aceştia riscă să plătească mai mult decât produc, urmând să fie pusă din oficiu cantitatea de 2 tone de deşeuri!
„Având în vedere H.C.L. nr. 122/12.12.2019 privind aprobarea Regulamentului de instituire și administrare a taxei speciale de salubrizare în orașul Năsăud și instituirea taxei speciale de salubrizare, aveți obligația ca până la data de 15.03.2020 să vă prezentați la Primăria orașului Năsăud între orele 13 – 16 la compartimentul Impozite și taxe sau la compartimentul Gestiunea deșeurilor, mediu pentru depunerea declarației de impunere privind taxa specială de salubrizare. În cazul în care această declarație nu se va depune, se vor lua măsurile necesare legale prevăzute de lege și se vor impune 2 tone din oficiu”, menţionează inspectorul Mihaela Acu de la Compartimentul Mediu și Gestiunea Deșeurilor din cadrul Primăriei Năsăud.
Citiţi şi:
- CL Bistriţa: Taxă specială de salubrizare pentru persoanele fizice din Bistriţa, 118,8 lei/persoană/an
- Năsăudenii, așteptați să-și completeze formularul pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare
- Parteneriat între administrație și asociațiile de proprietari,la Năsăud, pe tema taxei de salubrizare
- Năsăud – Serviciul de salubrizare – în reorganizare
- Taxă specială de salubrizare pentru năsăudenii care nu au încheiat contracte cu Vitalia
Adaugă comentariu nou