Instituţiile statului se bat în cifre “de bine” pentru luna mai

AJOFM – 670 angajări, ITM – 5478 contracte de muncă, rata şomajului - 3,9%

La finele lunii mai, rata şomajului a ajuns în Bistriţa-Năsăud 3,92 procente, mai mică cu 1,19 puncte procentuale faţă de luna precedentă. Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud, numărul total de şomeri a scăzut cu 1610 în mai, ajungând la 5318 persoane dintre care doar 3199 mai primesc indemnizaţie.

Din scriptele AJOFM au fost radiaţi 1610 şomeri. Totuşi, aceeaşi instituţie susţine că, în Bistriţa-Năsăud, s-au făcut 670 angajări. Oare cu ceilalţi şomeri ce s-a întâmplat? Au plecat din ţară? Pe lumea cealaltă? Nu înţelegem noi statistica sau datele încrucişate “dau cu virgulă”?

Toate aceste cifre trebuie coroborate şi cu cele anunţate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud. Astfel, susţine ITM BN, în baza de date Revisal au fost înregistrate 5478 contracte de muncă. În niciun comunicat oficial sau declaraţie publică nu s-a precizat câte contracte de muncă au fost încetate/ desfiinţate în aceeaşi perioadă, pentru a vedea evoluţia reală a contractelor de muncă aflate în vigoare.

Pe cine să credem sau cum să interpretăm datele? De fapt, ambele instituţii vor să ne explice cât de bun este noul Cod al Muncii, cât de bine le-a făcut bistriţenilor. În fapt, numărul real al şomerilor este mult mai mare! Sunt persoane care au fost în căutarea unui loc de muncă, dar care nici nu s-au gândit să-l caute prin AJOFM BN. Nici nu s-au înregistrat ca şomeri!

Una peste alta, flexibilizarea pieţei muncii, atât de aplaudată la Guvern, dă roade, iar instituţiile din subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiai Sociale se dau peste cap să raporteze cât ne este de bine. Credeţi-i pe cuvântul lor de funcţionar public!

Pensionarii bistriţeni, printre cele mai mici venituri la nivel naţional

Măcar persoanele active să o ducă bine, pentru că pensionarii bistriţeni nu sunt printre cei mai fericiţi. Pensionarii noştri sunt pe locul 36 la nivel naţional după venitul mediu obţinut. La finele anului trecut, pensia medie lunară în Bistriţa-Năsăud era de 632 lei, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică şi centralizate de Econtext.ro. Mai rău decât pensionarii bistriţeni o duc doar cei din Călăraşi (628 lei), Vrancea (626 lei), Vaslui (625 lei), Botoşani (612 lei) şi Giurgiu (596 lei).

De remarcat, în niciun judeţ din Transilvania nu sunt pensii mai mici decât în Bistriţa-Năsăud, fapt care denotă şi salariile pe care aceştia le-au încasat când erau activi. Conform aceleiaşi surse, în Bistriţa-Năsăud erau, la finele anului trecut, 55. 834 pensionari.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5