ALBA IULIA, INIMA DE ISTORIE ROMANEASCA

« Fiecare loc de pe pamant are o poveste a lui, dar trebuie sa tragi bine cu urechea ca s-o auzi, si trebuie si un dram de iubire ca s-o intelegi » (Nicolae Iorga).

In trecutul localitatii se gasesc consecintele a doua mari civilizatii, cea romana (Apulum !) si cea habsburgica, in epoca Lumunilor (Karlsburg). Un secol si jumatate capitala a vietii bisericesti a romanilor transilvaneni, aici stateau vrednicii vladici ai satelor romanesti, aici a intrat marele domn Mihai Viteazul in fruntea armatei sale biruitoare si a unit tot neamul romanesc. In istoria sa bimilenara, localitatea a purtat numele Apulon, Apulum, Balgrad, Karlsburg, Gyulafehervar, Weissenburg, Alba Iulia.

Documente arheologice arata ca in epoca neolitica, adica aproximativ 4000 de ani inainte de Hristos, era o importanta asezare a unor triburi de agricultori si pastori, aici. Romanii au construit pe locul actualei cetati medievale un strategic castru din piatra si caramida. Imparatul Traian a dat o lege in 106 prin care activa Legiunea 13 Gemina in puternicul castru. Localitatea dezvoltata militar, economic, social si politic, se va numi Apulum. In anul 180, imparatul Marcus Aurelius ridica localitatea la rangul de « Colonia Aurelia Apulensis ». Apulum se dezvolta economic si administrativ, aici isi avea resedinta Guvernatorul provinciei si Procuratorul, adica seful finantelor. Dupa retragerea romanilor din Dacia, in anul 271, asezarea intra intr-un con de umbra, totusi aici exista o continuitate de vietuire, identificandu-se nivele de locuire pentru veacurile 6-8, apartinand unei asezari prefeudale, sub protectia ruinelor romane. S-a identificat chiar o asezare de tip preurban si mai mult, centrul unei formatiuni statale incipiente (sec. 9-10).

In perioada Principatului, asezarea devine capitala, aici isi stabilesc resedinta toti principii Transilvaniei, de la 1542 pana la 1690, insusi palatul princiar a fost la origine palat episcopal. La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul intra triumfal in Alba Iulia, pe Poarta Sf. Mihail, astfel finalizandu-se prima tentativa de unificare politica a Tarilor Romane. Mihai Viteazul ridica catedrala de la Alba Iulia, rectitorind o institutie romaneasca in capitala Principatului, transformand Mitropolia Ortodoxa independenta a Transilvaniei « in cel mai trainic si mai de folos asezamant al neamului nostru de peste munti » (Nicolae Iorga).Ceva mai tarziu, avand ajutorul domnitorilor munteni si moldoveni, inalta institutie va patrona o puternica activitate culturala si politica, editarea cartilor romanesti. Aici au iesit « Noul Testament (1648), Psaltire (1651), Chiriacodromion (1699) ». Au rol redutabil in procesul de unificare culturala si lupta pentru emancipare politico-nationala a romanilor transilvaneni. Aici gasim « Collegium Academicum », este prima institutie de invatamant superior din cetate, infiintata in 1622 de principele Gabriel Berthlen.

Dupa cucerirea Transilvaniei de habsburgi, in deceniul 9 al veacului 17 si transformarea ei in provincie imperiala, Alba Iulia devine un puternic centru religios al acestei zone. Tot la Alba Iulia s-a facut « unirea » unei parti a romanilor ardeleni cu Biserica Romei, episcopul Atanasie Anghel, tradatorul ortodoxiei,si actul infaptuit de el fiind numit de marele Nicolae Iorga ca « cel mai injositor act public savarsit pana atunci de vreun vladica romanesc ».Intre anii 1714-1738 se construieste aici o redutabila cetate, dupa sistemul de fortificatie Vauban, insa ea va indeplini mai mult un rol politic decat militar. O parte dintre cele mai importante momente ale rascoalei lui Horea, Closca si Crisan (1784-1785) se petrece la Alba Iulia si in imprejurimi. Aici Horea a fost zdrobit cu roata.

La 1 Decembrie 1918 s-a facut aici Unirea tuturor romanilor sub o singura coroana. Marea Adunare Nationala, formata din 1228 de delegati s-a intrunit in sala principala a Cazinoului militar, care de atunci se numeste “Sala Unirii”. Vasile Goldis a rostit proiectul de rezolutie al Unirii, care a fost votat in unanimitate. Intr-un mare entuziasm, presedintele de onoare al Adunarii, George Pop de Basesti, a vestit hotararea Unirii pentru vesnicie a Transilvaniei cu Romania. Dupa alegerea Marelui Sfat National, care devenea organism conducator provizoriu, delegatii s-au dus la Platoul Romanilor si au spus celor 100.000 de oameni, Unirea pentru vecie a Transilvaniei cu Regatul Romaniei, desavarsindu-se astfel statul national unitar roman.