„Albinuţele” bistriţene, în lumea poveştilor

Grupa mare „C” – „Albinuţele” de la Grădiniţa cu Program Săptămânal „Dumbrava Minunată” Bistriţa, care este condusă de prof. Sava Margareta, împreună cu educatoarele Toxin Marilena şi Moldovan Ioana, au derulat pe parcursul săptămânii o temă interesantă-„Dac-aş fi fost… erou de poveste”, având ca obiective cunoaşterea poveştilor scrise de Ion Creangă, descoperirea din lumea poveştilor a trăsăturilor pozitive şi negative ale personajelor, diferenţieri şi asocieri cu lumea reală, cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral-civice. Au realizat teatru de păpuşi „La cireşe”, au pictat şi au învăţat să socotească dar au creat şi poveşti proprii. Noutatea a constituit-o receptarea textelor şi învăţarea de cuvinte noi „regionalisme”, „arhaisme”. La jocul de rol au mânuit personajele păpuşi şi au interpretat diverse roluri. Au vizitat o tipografie şi o librărie şi au fost interesaţi de copilăria lui Ion Creangă, de poveştile autorului, de prietenia cu M. Eminescu, de vârsta când a început să scrie, dacă făcea pozne şi dacă era pedepsit, dacă părinţii îl iubeau şi cum se comporta el la şcoală.
În acest context şi „Albinuţele” au compus o poveste cu întâmplări şi personaje reale şi fantastice.

„Zâna şi buburuza”

A fost odată o prinţesă frumoasă, cu păr lung, negru, care s-a pierdut într-o pădure. Noaptea a învăluit-o cu mantia ei, iar copacii cu braţele ridicate spre cer păreau bătrâni ce se roagă să aibă cineva milă de copila speriată. Frunzele lor păreau şoapte.
Pe când prinţesa plângea şi se ruga, a apărut de nicăieri o zână bună cu o luminiţă în palmă.
Era o buburuză fermecată ce lumina pădurea.
Prinţesa avea în păr un fluturaş roz ce prinse viaţă la vederea buburuzei. Cu mirare, zâna observă, într-un tufiş, doi ochi verzi, strălucitori. Un lup viclean pândea flămând când , buburuza îl hipnotiză cu privirea ei blândă. Atunci lupul s-a făcut un iepuraş mic şi gri, fricos. Zâna i-a poruncit buburuzei să-şi deschidă aripile pe care s-a suit prinţesa. Toate personajele bune: zâna, prinţesa, buburuza şi fluturaşul au plecat în zbor, la castel.
Bucuria a fost mare. Buburuza s-a căsătorit cu fluturaşul, iar zâna şi prinţesa ne-au invitat la nunta lor şi pe noi, grupa „albinuţelor”.
Am servit cu toţii salată de flori şi suc de fructe. Ne-am distrat de minune şi ne-am bucurat pentru că am devenit personaje în poveste!
Şi-am încălecat pe o şa…

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5