După 20 de ani, un absolvent al Liceului Constantin Romanu Vivu din Teaca, personaj în romanul profesorului său ?

Un absolvent al Liceului Constantin Romanu Vivu din Teaca, se plange la fostul lui profesor de romana, LUCIAN SOFRONIE, deoarece "Maestrul" nu ar fi scris romanul promis in care elevul lui ar fi fost personajul principal din roman.

Dupa mai bine de 20 de ani de la absolvirea Liceului Constantin Romanu Vivu din Teaca, un absolvent isi aduce aminte cu multa nostalgie ca intr-o ora de romana profesrul lui special, LUCIAN SOFRONIE, un amestec intre Eminescu-Creanga-Caragiale, i-a deslusit ca in aceea perioada, el ar scrie un roman in care elevul ar fi personajul principal din roman. Ba si mai mult, "Maestrul" i-ar fi dezvaluit informatia cheie, si anume, personajul principal ar avea o caracteristica aparte: "Liceanul nu poate sa isi gaseasca cuvintele pentru a se exprima intr-o situatie in care el este implicat sentimental!". Dar ceea ce s-a ascuns atunci cu adevarat in spatele acestui mesaj, poate sa fie astazi inteles in poezia dedicata profesorului.

Liceanul care nu isi gaseste cuvintele!

Pe foile din care ne-ati dictat in ora de romană,

Eu am vazut des câte o amprenta de cerneală,

Amprenta in forma de buze de la printesa-zână,

Ce noaptea Va surpa scrisul faurit in osteneală.

Prin WhatsApp scriu mesaje cu zana din clasa,

O falnica colega care V-a apreciat asa de mult,

Ea mi-a zis cum a luat la Dv. mereu 10 la teza,

Stiind sa isi imagineze ca ati fi fost un bun iubit.

Mi-as fi dorit sa aflu mult mai multe despre mine,

Despre gandurile si iubita mea, printesa din liceu,

Caci stiu ca si Dv. ati simtit despre zâna ca mine,

Caci in temele de dragoste ati fost un Dumnezeu.

Si dupa mai mult de 20 de ani ma mai intreb inca:

Cum as fi fost ca personaj principal in romanul tău?

Acel elev timid ce nu si-a gasit niciodata cuvintele?

Atunci de ce in viziunea Dv. am fost ales chiar eu?

Oare m-ati fi descris in proza, ca intr-o telenovela,

Sau ati fi  povestit despre mine ca despre un rival,

Sau ati fi vazut in mine un nevinovat cu o umbrela,

Din Ocnita, cu cisme din cauciuc, un taran original.

Un lucru ar fi fost clar, ca s-ar fi intamplat nemijlocit,

La toti colegii din scoala cu mandrie le-as fi deslusit,

Ca ECC° si-a propus sa creeze un roman nepocait,

Despre iubita unui elev de care si El s-a indragostit.

Azi sufletul Dv. a devenit mai mult decat un intelept,

Si imi permit sa rostesc chiar daca inca mai suferim,

Ca dragostea pentru printesa-zâna am simtit-o si eu,  

Atunci cand n-am gasit cuvintele sa pot sa o exprim.

ECC° = Eminescu-Creanga-Caragiale

© Daniel Catinean | Bruxelles