Alianța Deapta Unită, lansată la Bistrița, ca alternativă! Candidați în toate localitățile județului!
La Bistriţa a fost dat startul Alianţei Dreapta Unită, alături de liderii judeţeni Ionuţ Simionca (PMP B-N) şi Lorand Toth (USR B-N) fiind vicepreşedintele CJ – Ciprian Kecskes Simionca, viceprimarul Bistriţei – Călin Stan şi consilierul local Nicolae Pavelean.
„Nu avem niciun fel de dubiu că această alianţă nu va funcţiona şi nu va performa. Este mai clar ca oricând că România are nevoie de o alternativă serioasă şi Alianţa Dreapta Unită este alternativa pentru România, care va lupta cu stânga comasată, PSD – PNL, sau extrema rusofilă, AUR şi SOS. Alianţa Dreapta Unită, PMP – USR – Forţa Dreptei, este opţiunea care va veni în faţa românilor decent, onest, cu bune intenţii, cu programe clare pentru a salva România din situaţia în care se află”, a declarat Ionuţ Simionca, secretar general al PMP şi preşedinte PMP B-N.
Liderul USR B-N, Lorand Toth, a precizat că se dă semnalul că Alianţa Dreapta Unită este o alternativă pentru „stânga comasată şi partidele extremiste”. „Noi suntem alternativa liberală, atât la nivel naţional, dar mai ales la nivel local. În toate UAT-urile vom desemna candidaţi, atât în comune, cât şi în oraşe şi municipiul Bistriţa. Alianţa Dreapta Unită va avea candidaţi la primărie şi liste de consilieri locali”, a explicat Lorand Toth.
În mesajul său, viceprimarul Călin Stan a menţionat că Dreapta Unită promovează valori nonnegociabile precum egalitatea, democraţia, libertatea şi drepturile omului, subliniind importanţa parcursului european al României care, numai financiar, a câştigat peste 51 miliarde lei. „Ne dorim ca Dreapta Unită să ne reprezinte în Uniunea Europeană. (...) Scopul nostru este ca bistriţenii să vadă că suntem o alternativă la actuala guvernare şi putem reprezenta orice clasă socială. Vă îndemn ca în 9 iunie să mergeţi la vot şi să vă uitaţi cu grijă peste listele propuse de fiecare alianţă sau partid”, a adăugat Călin Stan.
Preşedintele USR Bistriţa, consilierul local Nicolae Pavelean, a punctat faptul că „pesedismul este o boală molipsitoare”, acesta aducând doi trandafiri galbeni „ca mesaj de condoleanţe” pentru liberali. „În PNL nu a rămas aproape nimic din liberalismul pe care-l ştiam noi şi asta înseamnă că alternativa pentru stânga unită este Dreapta Unită”, a declarat Pavelean.
Nu în ultimul rând, Ciprian Kecskes Simionca a precizat că cele două formaţiuni politice vor munci enorm în perioada rămasă până la alegerile europarlamentare şi locale, PMP având o organizaţie foarte puternică, „cu oameni aplicaţi, care ştiu să-şi reprezinte cetăţenii, oameni cinstiţi”. În context, acesta a menţionat că, deocamdată îşi va continua mandatul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, având mai multe direcţii în coordonare, iar eventuale decizii vor fi luate după discuţiile cu preşedintele Consiliului Judeţean.
De asemenea, reprezentanţii USR B-N au menţionat că atâta timp cât va exista o majoritate şi o înţelegere pentru proiectele de dezvoltare ale municipiului Bistriţa, Călin Stan îşi va continua mandatul de viceprimar. De altfel a fost evidenţiată şi buna colaborare a aleşilor locali USR cu cei PMP, inclusiv prin iniţierea unor proiecte în CL Bistriţa.
Până la anunţarea oficială a candidaţilor, Dreapta Unită anunţă că va face o figură frumoasă la Sângeorz-Băi, Monor, Rodna, Josenii Bârgăului şi lista ar putea continua.
Citiţi şi:
- Alianța Dreapta Unită. Călin Stan pentru Primăria Bistrița și Ionuț Simionca la Consiliul Județean!
- Alianța Deapta Unită și-a lansat candidații pentru Valea Bârgăului, Telciu, Rodna, Chiochiș și Ciceu Giurgești!
- Consilierul independent Ioan Niculai Pantilimon din orașul Sângeorz-Băi, în echipa PMP!
- Dreapta Unită a lansat candidații pentru Bistrița-Năsăud: Călin Stan pentru Primăria Bistrița și Ionuț Simionca pentru Președinția Consiliului Județean
- Lorand Toth: USR este în Opoziţie! Nu face rabat de la principii!
Adaugă comentariu nou