Alte 580 de persoane au cărţi de identitate noi
Un număr de 580 de persoane din comuna Lunca Ilvei au fost puse în legalitate, în sensul că le-au fost preschimbate actele de identitate ca urmare a renumerotării imobilelor şi a atribuirii denumirilor de străzi. Acţiunea cu camera mobilă, derulată duminică de reprezentanţii Serviciului Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor al judeţului Bistriţa-Năsăud şi ai SPCLEP Năsăud a fost efectuată la solicitarea Primăriei Lunca Ilvei.
“Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, asemenea acţiuni se vor desfăşura şi în localităţi izolate sau aflate la distanţe mari de sediile serviciilor publice comunitare de evidenţa persoanelor sau la cererea persoanelor netransportabile. Rugăm cetăţenii care au actele de identitate expirate să se prezinte la Serviciile Publice Locale de Evidenţa Persoanelor de care aparţin, în vederea obţinerii unor noi cărţi de identitate. Acest demers este foarte important, deoarece anul acesta va avea loc recensământul populaţiei”, precizează Liliana Cotfas, şeful SPCEP Bistriţa-Năsăud.
Citiţi şi:
- Peste 500 de persoane din Lunca Ilvei şi-au preschimbat actele de identitate
- Aproape 600 de persoane şi-au preschimbate actele de identitate
- Invită cetăţenii arondaţi să intre în legalitate
- Aproape 7.600 de bistriţeni au acte de identitate expirate şi nu vor putea vota în 10 iunie
- Aproape 10.000 de bistriţeni nu deţin un act valabil de identitate
Adaugă comentariu nou