Duminică,

Peste 500 de persoane din Lunca Ilvei şi-au preschimbat actele de identitate

Lucrători din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor al judeţului Bistriţa-Năsăud şi ai Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor Năsăud au participat, Lunca Ilvei, la o acţiune cu camera mobilă prin care au fost preschimbate actele de identitate a cetăţenilor. Potrivit şefului SPCEP Bistriţa-Năsăud, Liliana Cotfas, acţiunea a fost efectuată la solicitarea autorităţilor locale, ca urmare a renumerotării imobilelor şi a atribuirii denumirilor de străzi, fiind puse în legalitate 502 persoane.

“Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, asemenea acţiuni se vor desfăşura şi în localităţi izolate sau aflate la distanţe mari de sediile serviciilor publice comunitare de evidenţa persoanelor sau la cererea persoanelor netransportabile. De asemenea, rugăm cetăţenii care au actele de identitate expirate să se prezinte la Serviciile Publice Locale de Evidenţa Persoanelor de care aparţin, în funcţie de domiciliul fiecăruia, în vederea obţinerii unor noi cărţi de identitate”, precizează Liliana Cotfas, precizând că astfel de demersuri sunt necesare mai ales că anul acesta va avea loc recensământul populaţiei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5