“Am fost pentru prima dată la Beclean şi ne-a plăcut foarte tare!”- mărturisire pe contul Facebook Voltaj
După ce formaţia “Voltaj” a concertat pentru prima dată la Beclean, cu ocazia Zilelor Oraşului, ecourile superconcertului rock nu s-au stins încă. Din partea publicului reacţia a fost indiscutabilă - nu de alta, dar oraşul întreg s-a ridicat în picioare, a vibrat şi a petrecut alături de componenţii trupei şi de cântecele lor după care s-a onorat sesiunea de autografe, achiziţionare de albume şi tricouri inscripţionate cu numele trupei, iar artiştii au plecat de aici cu impresii pe măsura impactului la mulţimea extaziată.
“Am fost pentru prima dată la Beclean şi ne-a plăcut foarte tare!. Puteţi vedea aici de ce”, scriu membrii trupei “Voltaj” pe pagina lor de Facebook, cu o trimitere la un filmuleţ de aproximativ un minut având în prim-plan publicul în plină manifestare. De altfel, momentul descinderii pe meleaguri someşene este descris aici pas cu pas, cu filmuleţe şi fotografii. Astfel, dacă în piaţa mare din Beclean au gustat acordurile şi spectacolul prezentat de “Voltaj” în jur de 5.000 de oameni, nici reacţiile de pe internet faţă de eveniment nu s-au lăsat aşteptate din partea fanilor, comentariile şi “Like”-urile fiind în ton cu atmosfera creată la Beclean.
Citiţi şi:
- Suedia a câștigat Eurovision 2015. Voltaj, pe locul 15
- Incognito cântă în deschiderea Turneului Voltaj- "Ambient 20 de ani"
- Voltaj, BiBi, Cununa de pe Someș şi Dor Românesc deschid atmosfera sărbătorilor de iarnă pe Pietonalul Liviu Rebreanu Bistriţa
- Voltaj, Proconsul şi Parlament la Zilele oraşului Beclean
- Lidia Buble, What’s UP, Voltaj, Proconsul și Simina Popandron vin la “Zilele Becleanului”
Adaugă comentariu nou