Ambulanţa mai aproape de zona de Câmpie

Azi, a avut loc, la Teaca, inaugurarea Punctului de lucru din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud. Au fost prezenţi dl. Cristian Florian, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Damian Iustian Muntean – primarul comunei Teaca, dr. Anca Andriţoiu – director DSP Bistriţa-Năsăud, dr. Anabella Muzsi – director al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, alte persoane cu munci de răspundere în domeniul medical. Au cam lipsit unii medici de familie vizaţi să îşi desfăşoare activitatea şi în viitorul Centru de Permanenţă, care va suplini activitatea fostului Centru de Sănătate Teaca, desfiinţat în vara acestui an, serviciu care va fi inaugurat în perioada care urmează, după spusele prefectului Cristian Florian.

Punctul de lucru inaugurat este deservit de 4 şoferi şi 4 asistente medicale, funcţionând permanent. De amintit faptul că în urmă cu câţiva ani a mai existat un punct de lucru în domeniu, iar sediul actual unde se va desfăşura activitatea este construit ca anexă a fostului Centru de Sănătate care se va transforma în viitor în Cămin de bătrâni, spital construit de către Crucea Roşie austriacă în anii 90, care a donat, printre multe altele, 3 ambulanţe moderne care însă ai intrat în mod abuziv în inventarul Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Este un lucru benefic pentru comunitatea locală şi nu numai ceea ce s-a întâmplat aici ieri. Punctul de lucru creat aici, la Teaca, oferind servicii prompte şi competente pentru cei aflaţi în suferinţă în această parte a judeţului nostru.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5