Teaca: Inaugurarea Centrului de Permanenţă Medicală
Ca o măsură de atenuare a impactului psihologic creat de hotărârea luată de guvernanţi în vara acestui an, de desfiinţare a Centrului de Sănătate din Teaca, luni, 12 decembrie a.c., în prezenţa prefectului judeţului, dl. Cristian Florian, a conducerii DSP, CJAS, a primarului comunei, dl. Iustian Damian Muntean, a fost inaugurat Centrul de Permanenţă Medicală care îşi va desfăşura activitatea în locaţia în care a funcţionat Centrul de Sănătate. Centrul de permanenţă va asigura 24 de ore din 24 situaţiile de urgenţă medicală, în realizarea actului medical fiind implicaţi 7 medici de familie: Teaca – 2, Şieu Măgheruş – 2, Nuşeni – 1, Milaş – 1 şi Silivaşu de Câmpie – 1. Prefectul judeţului a scos în evidenţă necesitatea acestei măsuri, care vine în sprijinul populaţiei din această zonă a judeţului, în care s-au implicat toţi factorii decizionali la nivel de judeţ şi cei locali, menţionând că activitatea Centrului de Permanenţă va începe cu data de 3 ianuarie 2012.
Preşedintele CJAS, Vilmos Szekely, a apreciat dotarea la standarde europene a Centrului de sănătate din Teaca, dotare care vine în sprijinul actului medical a Centrului de Permanenţă, atrăgând totodată atenţia celor prezenţi că „sănătatea costă bani, tot mai mulţi bani, motiv ca oamenii să aibă grijă de sănătatea lor”, sugerând medicilor implicaţi în acest proiect să respecte curricula medicală de familie. Amintim în acest context că în Grecia antică medicii se preocupau de sănătatea oamenilor, înaintea bolilor, lucru care se întâmplă şi azi în toate ţările civilizate. La interpelarea privind costurile suplimentare cu navete medicilor care vor activa la Teaca, şeful CJAS a promis că va înainta forurilor superioare un memoriu prin care va solicita acordarea unei sume în plus pentru costurile de transport la locul de muncă.
Primarul comunei a rugat conducerea prefecturii să se aplece mai mult spre dorinţele edililor din judeţ în alocarea de fonduri pentru comunităţile locale, fără a se ţine cont de culoarea politică. De remarcat faptul că domnul prefect a comprimat acţiunea de inaugurare doar la câteva minute, din mers, fapt care a făcut ca reprezentanţii presei prezenţi la eveniment să adopte o atitudine de contemplare, fără a provoca un dialog cu actorii implicaţi în această acţiune socială. Se pare însă că atitudinea d-lui prefect a fost pusă pe seama importanţei sărbătorilor de iarnă care bat la uşă, motiv de urări de bine şi sănătate celor prezenţi şi tuturor locuitorilor comunei Teaca.
Adaugă comentariu nou