Amendă de 30.000 lei pentru practici incorecte în schimbul valutar
-
View the full image
Lorica Şut
Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud a sancţionat cu 30.000 lei o firmă din Bucureşti care deţine la Bistriţa două case de schimb valutar, pe str. Liviu Rebreanu şi pe str. Dornei, pentru practici incorecte. Estea cea de o doua amendă aplicată agentului economic în ultima perioadă, susţine inspectorul şef adjunct Lorica Şut, iar dacă, în termen de 15 zile de la înştiinţare nu va înceta aplicarea acestei practici comerciale, riscă suspendarea temporară a activităţii.
Potrivit aceleiaşi surse, inspectorii OPC Bistriţa-Năsăud au efectuat un control la operatorul economic în urma zecilor de reclamaţii înregistrate în ultimele patru luni, consumatorii sesizând faptul că nu au fost informaţi de comisionul de 16% aplicat la vânzare. Mai mult, persoanele “ţepuite” s-a plâns că nu au putut reveni asupra deciziei de vânzare a valutei, deoarece semnaseră, în necunoştinţă de cauză, un formular de acceptare a tranzacţiei. Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud a decis că astfel de metode sunt în contradicţie cu Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii.
Citiţi şi:
- Două case de schimb valutar au eliminat comisionul de 16%
- Preţurile mai mari la casă decât cele afişate la rafturi aduc amenzi de 100.000 de lei
- OJPC şi-a schimbat titulatura, nu şi oamenii
- Protecţia Consumatorilor reîncepe campania de informare
- Alte două procese câştigate de Protecţia Consumatorilor
Adaugă comentariu nou