Amplă delegaţie din Bistrița-Năsăud, în dialog cultural la Chișinău

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc”, Complexul Muzeal și Centrul Județean pentru Cultură organizează, în capitala Republicii Moldova, în perioada 31 iulie – 2 august 2015, evenimentul „Dialoguri culturale la Chișinău”. Delegaţia bistriţeană va fi condusă de preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, alături de directorii celor trei instituţii de cultură (Ioan Pintea, Gavril Ţărmure şi Alexandru Gavrilaş), participând consilieri judeţeni, primari, artişti, scriitori. Este a treia mare deplasare a Consiliului Judeţean, după cele din Spania şi Ucraina, în mijlocul comunităţilor de români din afara graniţelor. Reamintim faptul că în urma vizitei la Cernăuţi, pe lângă protocoalele administrative, care au închegat relaţiile dintre judeţul nostru şi românii din zona Cernăuţiului, un punct aparte îl constituie, la iniţiativa preşedintelui Radu Moldovan, alocarea de către Guvern a unei sume importante de bani pentru refacerea casei lui Aron Pumnul, suflet ce a vibrat pentru românism, dascălul lui Mihai Eminescu, acolo unde va funcţiona un muzeu românesc, dar şi o filială a bibliotecii Bistriţa-Năsăud.

Manifestările debutează vineri, 31 iulie, de la ora 16:00, la Muzeul Național de Artă al Moldovei, cu „Expoziția pictorilor bistrițeni”. De la ora 17:30, la Biblioteca Municipală „BP Hasdeu” este programat „Simpozionul Rebreanu”: întâlnirea scriitorilor bistrițeni cu scriitori din Republica Moldova, lansarea volumului „Pădurea Spânzuraților” de Liviu Rebreanu (editura Cartier), prezentarea revistei „Mișcarea Literară”: dosar literar Vladimir Beșleagă, prezentări de cărți și reviste. Sâmbătă, 1 august, de la ora 14:00, în Piața „Ștefan cel Mare și Sfânt”, va avea loc deschiderea Expoziției „Valori cultural-istorice din județul Bistrița-Năsăud”. Sufletul bistrtiţenilor va fi prezent alături de fraţii lor din Chişinău, nu doar prin proiectele admninistrative şi cele literare, ci şi printr-un amplu concert, ce va fi susţinut de ansamblul profesionist „Dor Românesc”, sub bagheta maestrului Ştefan Cigu. În centrul capitalei Republicii Moldova, duminică 2 august, de la ora 15, în grădina publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, sub genericul „Cântec şi joc din străbuni” vor fi prezenţi cu cântecul bistriţean Matilda Pascal Cojocăriţa, Alexandru Pugna, Domnica Dologa, Anuţa Motofelea, Nicu Cioanca, Mirela Petruş, Ioachim Spân, Cristina Bugnar, Marioara Dragotă, Oana Matei şi Veronica Bălan, alături de dansatorii de la Baladele Bistriţei. Invitat în spectacolul bistriţenilor este Nicu Miţă, interpret de muzică populară din zona Chişinăului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5