Andrei Marga: Viața în dialog

          Într-o lume străbătută de crize multiple – de la cele de resurse, trecând prin cele economice, sociale, instituționale, la cele de viziune – importanța abordărilor cuprinzătoare ale realității sporește. Filosofia elaborată exigent și responsabil este chemată să se pronunțe. De altfel, întotdeauna, epocile de criză au chemat în rol filosofia. De la o vreme, nu poți afla soluții fără a privi realitățile în întregul lor, iar sinceritatea abordării contează.

Are această epocă la îndemână nu numai tezaurul istoriei filosofiei, care este mereudisponibil, dar și filosofii lămuritoare? Întrebarea se pune acut din nevoi practice.Desigur că oamenii nu trăiesc din reflecții filosofice. Dar nici nu ajung la dezlegări ale crizelor fără ele! Filosofia nu ține loc de hrană și de multe altele, dar, cum bine spune un pasaj biblic, nu numai cu cele materiale se hrănește omul. Urgențele vieții nu fac filosofia de prisos, ci o cer atunci când omul este dispus să-și folosescă mintea.În fond, cum gândim așa și trăim.

Printre cei care oferă în lumea de astăzi filosofie de cel mai înalt nivel profesional, civic și moral este la loc de frunte Jürgen Habermas (n.1929). Am avut privilegiul de a-l cunoaște, de a cerceta în institute pe care le-a condus, de a-i studia opera și, la un moment dat, de a-l face cunoscut cititorilor din România, prin traduceri. De altfel, înainte de 1989, traducerile din Martin Heidegger, Karl Popper și Jürgen Habermas au fost, dintre cele ale filosofilor contemporani, cele mai semnificative.

Într-o operă amplă, Jürgen Habermas a dat cea mai elaborată  abordare filosofică a experiențelor actuale. Metodologia, teoria științei,teoria acțiunii, teoria comunicării, etica, filosofia istoriei, filosofia religiei, filosofia educației, relația cu metafizica, istoria filosofiei, precumși teoria modernității, teoria societății actuale, starea Europei, politica din zilele noastre sunt tot atâtea părți ale sistematizării sale filosofice.Aceasta iese din dezbaterile de cabinet spre chestiunile vieții trăite de oameni. Ea dezleagă întrebărileîn optica comunicării nedistorsionate.

Jürgen Habermas este socotit cel mai profilat filosof pe scena lumii actuale. El a fost premiat ca „învățător al Germaniei (praeceptor Germaniae)” postbelice. Nimeni nu l-a întrecut în analiza Europei. Creativitatea sa în varii domenii este rară, „pragmatica universală” aducându-i un premiu prestigios în științele tari. După ce a a fost între primii trei cei mai citiți filosofi contemporani în universitățile americane, Jürgen Habermas este azi al șaptelea cel mai citat filosof din toate timpurile. Destul să spunem că este cel mai profilat filosof de la Heidegger și Wittgenstein încoace. Dacă Hegel ne-a lăsat filosofia debutului modernității, Habermas o dă pe aceea a modernității târzii.

Sunt multe premiere legate de numele lui Jürgen Habermas. Destul să amintesc că el a fost inițiatorulfilosofiilor create prin dialogexplicit, necurmat cu contemporanii, al filosofiilor cu piloni înfipți pe ambele maluri ale Atlanticului, al noii constelații în relația religie, științe,filosofie, al controversei istoricilor, al unor noi direcții în filosofie și științe.

O premieră este aceea că, la împlinirea a 90 de ani, fenomen probabil unic în istoria culturii, Jürgen Habermas a dato scriere monumentală ce reinterpretează cunoașterea și credința și relația lor – Auch eine Geschichte der Philosophie (Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2019). Aceasta m-a și obligat să scot o nouă ediție, adusă la zi, a monografiei Filosofia lui Habermas (Editura Academiei Române, București, 2022). Ea se află acum la dispoziția cititorilor, fiind accesibilă fizic și în format electronic.

Îmi face plăcere să-mi amintesc legături personale cu vârfuri ale filosofiei, sociologiei și teologiei mondiale – Niklas Luhmann, Richard Rorty, Hillary Putnam, Nicholas Rescher, Manfred Frank, Manfred Riedel, Gianni Vattimo, Joseph Ratzinger, Hans Küng, Wohlfahrt Pannenberg și alții – și să revăd mărturiile lor. Pe cei mai mulți i-am avut și oaspeți la Cluj-Napoca.

Public mai jos traducerea scrisorii recentecu care domnul Jürgen Habermas m-a onorat (exemplarul original, în limba germană). Este un document care are deja o semnificație transpersonală. Atașez, totodată, prezentarea din partea Editurii Academiei Române cu prilejul noii ediții a monografiei Filosofia lui Habermas.

Starnberg, 27 mai 2022         

Mult stimate, iubite coleg, domnule Marga,

Cu cartea Dvs. asupra filosofiei mele m-ați surprins și, în același timp, bucurat enorm. Cu ajutorul cunoștințelor mele de latină am putut descifra într-o oarecare măsură cel puțin registrul temelor și văd cât de intensiv v-ați dedicat ideilor mele – aproape tuturor aspectelor teoriei mele, ca și asupra opticii și intervențiilor mele politice.

O atât de extinsă și cuprinzătoare etalare am cunoscut rar – pentru aceasta vă sunt, Dumneavoastră, extraordinar de recunoscător. Este pentru mine o mare satisfacție să fiu acum prezent, în acest fel competent, cu scrierile mele, în sfera publică academică a României. 

Sper că în ceea ce vă privește personal, Dvs. și familia Dvs., lucrurile sunt în ordine în timpurile noastre neliniștite politic. La mine și soția mea vârsta își spune, firește, cuvântul. Dar nu avem în realitate vreun motiv serios să ne plângem.

Cu cele mai bune salutări și urări,

 al Dvs., Jürgen Habermas

 

 

 

Comentarii

02/11/22 20:13
Rus Augustin

„Filosofii de până acum n-au făcut altceva decât să interpreteze într-un fel sau altul lumea, e vorba însă de a o schimba !” ... poate comentați puțin această afirmație.
Cu stimă și respect, Rus Augustin

03/11/22 21:16
prof. V

Această afirmație, dle. Augustin, au făcut-o propagandiștii comuniști, care se făleau că ei nu doar că au o altă interpretare a lumii decât filosofii, însă ei vor și schimba această lume. Ați văzut cum au făcut-o, adică ,,de oaie”, ,,de toată cacaoa”, ba mai mult, o uriașă temniță, un gulag sau cum au și denumit-o:
,,lagărul socialist”.De la oameni fără Dumnezeu nu ai ce aștepta.

04/11/22 21:13
Rus Augustin

STIMATE DOMNULE PROFESOR,
Îmi cer scuze, dacă vă indispun ... „gura păcătosului, adevăr grăiește

04/11/22 21:17
Rus Augustin

STIMATE DOMNULE PROFESOR,
Îmi cer scuze, dacă vă indispun ... dar, „gura păcătosului, adevăr grăiește”,
Cu stimă și respect, Prof. Rus Augustin

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5