(Interviu) Andrei Marga: Comunicarea ca principiu

                                              

       S-a tipărit și pus în circulație monografia  Filosofia lui Habermas (Editura Academiei Române, București, 2022, 504 pagini), elaborată de profesorul Andrei Marga. Este una dintre monografiile filosofice cele mai ample publicate în cultura română.

        Personalitatea lui Jürgen Habermas a fost considerată deja cu decenii în urmă drept cea mai influentă în filosofie dintre contemporani și cea mai prolifică în succesiunea lui Hegel. În diversele științe sociale, reverberațiile ideilor sale sunt întinse. Habermas este acum al șaptelea, în ordinea citării, dintre filosofii dintotdeauna.

       Pe măsura evoluției operei gânditorului, profesorul Andrei Marga a publicat volumul Filosofia lui Habermas în două ediții (2005 și 2017). Opera lui Habermas nu a încetat însă să înainteze. Gânditorul a făcut surpriza –  rară în istoria culturii universale – de a da o nouă scriere de cotitură (Auch eine Geschichte der Philosophie, 2019) la venerabila vârstă de nouăzeci de ani. Ediția a treia a monografiei Filosofia lui Habermas se impunea, așadar, și este acum la dispoziția cititorilor, la prestigioasa Editură a Academiei Române.

          Prezentăm mai jos coperta cărții și monografia Filosofia lui Habermas cu ajutorul interviului luat autorului. (Reporter)

           1.De ce, domnule profesor, dați atât de multă importanță filosofiei, într-un context cultural precum cel din ultimii ani, plin de necazuri, de neliniști și de confruntări?

           Andrei Marga: Necazurile, neliniștile, confruntările de azi sunt, măcar pe o mare parte, originate în neînțelegeri – dintre oameni, dar și neînțelegeri ale vieții și lumii de către oameni. În definitiv, necazurile vin masiv din ignoranță, nedreptăți, erori. Neliniștile țin de nesiguranțele de astăzi, care sunt în creștere. Confruntările sunt rezultat al rătăcirilor și al stăruirii în confuzii.

          Nu se mai poate da seama de rădăcina tuturor acestora fără filosofare – adică fără a le cerceta pe planul cel mai adânc de care suntem în stare ca ființe raționale. Nu se ajunge la vreo rezolvare durabilă, mai cu seamă în lumea complexă de azi, fără abordarea sistematică, în mod natural filosofică, a lucrurilor.

       Filosofia are în urma ei, cum se știe, o istorie bimilenară și  acumulări pe măsură. Ea s-a și schimbat radical. Hilary Putnam spunea, pe bună dreptate, că în perioada postbelică au apărut mai multe idei filosofice noi decât în întreaga istorie anterioară.

      Dar lumea în care trăim ne pune în fața unor fenomene radical noi –  de genul schimbării temperaturii pe glob sau intervențiilor în codul genetic sau pericolului de extincție globală sau al nevoii de a regândi viața izbutită. Ca să mă limitez doar la cîteva exemple! Filosofia este chemată azi să ne lămurească asupra unei lumi mai complicate decât au sesizat antecesorii, căci ea  poate capta întregul.

        Crescând mimetismul – vedem bine că unul lansează azi un clișeu, apoi clișeul ocupă capete – lumea pare azi și mai opacă. Destui oameni sunt informați, dar nu au repere sau repetă ceea ce se știe sau ceea ce spun alții. Este prea mică creativitatea, căci se operează cu orizonturi închise. Nu se poate relansa creativitatea de care este nevoie fără inițiative filosofice.

        Au fost epoci în care oboseala culturală era datorată exceselor filosofării care rupsese contactul cu experiențele. Azi este o oboseală culturală sesizabilă în expansiunea trivialităților, ludismelor și a oportunismelor. Nu este alt antidot la ea decât noi viziuni. Doar filosofia le poate elabora.

        Elaborată riguros, conform unei metodologii, filosofia străpunge opacitatea lumii și poate arăta cum se iese din criza de sens și de motivație și din debusolare. Este mai valabil ca oricând răspunsul dat de Thales atunci când cineva a observat că, umblând cu mintea spre înalt, s-a împiedicat și a căzut: filosoful poate să cadă, ca orice om, dar alții cad adesea.

              2. Ce reprezintă Habermas în acest context?

        Andrei Marga: Habermas a dat opera proeminentă a filosofiei din ultimele decenii, pe cele mai largi coordonate și cu cele mai fecunde idei noi. Este opera cea mai plină de ramificații disciplinare. El însuși absolvent de filosofie, drept, economie, sociologie, literatură, psihologie, Habermas a reluat tradiția marilor construcții de sistem din filosofia germană și europeană. El a repus într-o discuție fructuoasă filosofia, științele, teologia. Filosofia sa a fost elaborată, mai mult decât oricare altă filosofie de la Platon încoace, în mod dialogal. Partenerii lui Habermas au fost autorii de referință și abordările lor. Grație viziunii și argumentelor sale, Habermas a fost întâmpinat cu interes larg și onorat la Harvard și Stanford, Londra și Paris, Roma și Budapesta, Moscova și Beijing,  Tokyo și Jerusalim, Dubai și Sao Paolo. În Germania, a fost premiat până și de rivalii declarați.

        Habermas a dat prima filosofie de cea mai mare anvergură ce și-a înfipt rădăcinile pe ambele maluri ale Atlanticului. Hegel spunea că filosofia este timpul ei transpus în gânduri. Habermas a dat mai mult decât oricare gânditor filosofia epocii noastre.

           Se înțelege, Habermas nu este nicidecum singur în postura de expresie a timpului. Dar este autorul unei opere ce nu poate fi ocolită. Motivul fundamental este simplu: Habermas a  restabilit în drepturi ceea ce este sub asalt astăzi, poate mai mult ca odinioară – umanismul  critic al tradiției europene. El a restabilit în drepturi umanismul critic chiar pe fondul diversificării și expansiunii fără precedent a științelor .

        3.Care este ideea proprie, majoră, a lui Habermas, care irigă demersurile sale în filosofie, dar și în drept, sociologie, economie, studiile culturale, și îl particularizează în istoria filosofiei?

        Andrei Marga: Să dau câteva exemple. La Kant, decisivă a fost captarea condiționării transcendentale a cunoașterii. La Fichte, Eu-l ca teren de emergență a realității. La Hegel, grandioasa idee absolută ca sinteză a umanității. La Marx, înstrăinarea în procesul muncii. La Nietzsche, reaprinderea voinței de creație. La Peirce, verificarea adevărului prin consecințe. La  Husserl, intenționalitatea imanentă fenomenelor de conștiință. La Heidegger, finitudinea implacabilă a ființării umane. La Wittgenstein, jocurile de vorbire ale speciei. La Foucault, substratul corporal ca parte a istoriei. La Rorty, contextualismul. La Rawls, echitatea (fairness). La Habermas, ideea majoră, proprie, care irigă demersurile sale în filosofie și în alte domenii, este comunicarea nedistorsionată de structuri și soldată cu înțelegerea. Despre comunicare s-a vorbit mult de la Vico și Humboldt încoace, spre noi. Habermas explorează întreg continentul comunicării, cu dependențele și consecințele sale în viața umană.

        4.Ce ne spune Habermas în diferite domenii?

        Andrei Marga: Este greu să rezumi ideile unui gânditor ce-i reunește pe Hegel, Humboldt, Marx, Max Weber, Peirce într-o persoană. Dacă ne punem o întrebare stringentă acum, de pildă: Cum intră spiritul în istorie?, atunci Habermas răspunde că prin mediile muncii, comunicării, reflexivității, sub tutela rațiunii noastre, ea însăși diferențiată. Există sens în lume pe cât este imprimat de oameni care-și construiesc rațional viața și, cu ea, istoria. Rațiunea include, dacă este veritabilă, voința de rațiune și se promovează prin cunoaștere, structurată de „interese conducătoare de cunoaștere”, ce sunt legate de „acțiunile fundamentale” prin care are loc reproducerea umană și culturală a vieții. Comunicarea prin limbă, adică prin verbalizare explicită, este „transformatorul” a ceea ce se petrece în societate, încât nu este soluție la probleme umane fără a considera comunicarea. Nici modernitatea ca proiect cultural înăuntrul căruia suntem astăzi nu-și etalează posibilitățile până la capăt fără cultivarea instituțională a comunicării. Este nevoie, altfel spus, de „cotitura comunicativă” în cunoaștere – chiar dacă ea ne obligă la despărțire de multe abordări ce ne stau la inimă.

        Comunicarea are concretizarea cea mai largă în democratizare – fără democratizare nici nu poate fi umanitate. De aceea, sfera în care cetățenii dezbat liberi chestiuni de interes general – „sfera publică” – a capătat la Habermas o importanță filosofică cheie. În optica sa, societățile actuale sunt lovite de diferite crize – economice, de raționalitate, de legitimare, de motivație – și nu se vor putea elibera de crizele vechi și noi fără „legitimare democratică” – ceea ce presupune comunicare neîngrădită. Comunicarea a fost adusă de Habermas la cea mai profundă clarificare de până acum elaborând noua disciplină a „pragmaticii universale”, care arată cum se poate comunica și ajunge la înțelegere. Este elocvent că, în Japonia, Habermas a și primit un mare premiu de creație în științele tari pentru această piesă a operei sale.

        Cu acest nucleu, Habermas a dat rezolvări noi în cele mai multe direcții: teoria societății, metodologia de cercetare („reconstrucția rațională”), teoria științei („interesele de cunoaștere”), filosofia istoriei, teoria modernității („modernitatea ca proiect nemîmplinit”), filosofia dreptului („democrația deliberativă”), filosofia educației, filosofia politică („reformismul radical”), morala („etica discursivă”), istoria filosofiei (axată pe „relația cunoștință-credință”) și în teme practice precum unificarea europeană. Habermas este socotit  „învățătorul, praeceptor Germaniae” în era postbelică. Nimeni nu a abordat mai extins unificarea europeană! Și nu a arătat mai clar neajunsurile și riscurile ei actuale!

          Habermas a profilat o filosofie ce a absorbit știința, arta, religia timpului, pe care o numește „gândirea postmetafizică”. În taxonomia filosofiilor, ea este de fapt un „transcendentalism pragmatic” sau, altfel spus, un „kantism trecut prin istorism”, conform căruia comunicarea este condiția de posibilitate a diferitelor prestații umane.

      5. Ce a însemnat pentru Dvs. personal Habermas?

        Andrei Marga: La absolvirea facultății generația mea a avut la universitatea clujeană o pregătire filosofică și sociologică adusă la zi, grație profesorilor români, evrei, maghiari, germani, destui fiind tineri, cu ascendențe culturale diverse și cu pasiunea lecturii și a reflecției proprii. Fac parte din generația de studenți din jurul lui 1968, care a vrut schimbarea lumii și s-a străduit să se implice în aceasta cât mai cultivat.

       Citisem în anii de studii tratatele majore de istoria filosofiei, franceze și germane, îndeosebi, pe lângă, desigur, scrierile marilor filosofi, dar m-am oprit asupra contemporanilor. Simțeam că viața noastră este alta decât a anticilor, chiar și decât a modernilor, iar filosofia are de lămurit lucrurile. Am citit ca student cărți ale lui Husserl, Heidegger, Bergson, Nietzsche, James, Marcuse și, desigur, un studiu din Habermas.  Când am primit bursa din Germania Federală, am cerut să merg la el. Nu s-a putut, căci Habermas tocmai pleca să predea în America. Dar, la universitatea din Freiburg im Breisgau și, apoi, la cea din Bielefeld, unde am mers, fenomenologii, etnometodologii, popperienii și mai ales greu egalabilul Niklas Luhmann discutau intens scrierile provocative ale lui Habermas.

         Ulterior, am făcut cercetări la institute conduse de Habermas. Am fost invitat la universitatea din Frankfurt am Main și la Institutul „Max Planck” din Starnberg și am elaborat, ca rezultat, diferite scrieri. M-a sprijinit în cercetările mele. Am dat, în 1983, și prima traducere din scrierile lui Habermas în românește. Am avut, firește, discuții cu dânsul – cea mai recentă, în casa sa din Bavaria. De la Habermas am învățat că mari inițiative în filosofie sunt încă posibile și cum se construiește filosofia ca timp transpus în gânduri.

        Ce înseamnă monografia în scrierile Dvs.?

        Andrei Marga: Consider monografia un gen cvasiobligatoriu pentru cine vrea, ca autor, să înțeleagă lumea și să spună ceva adânc. Căci este extrem de instructiv să vezi lumea și cu ochii altora și să reparcurgi experiența lor. Nici nu ajungi la adevăr și justețe altfel!

         Se scriu monografii de personalități și de domenii. Adrian Marino este  în România exemplul cel mai recent – el a scris impozanta monografie Alexandru Macedonski și monografia ideii de literatură. Apoi  a trecut la construcție și aplicație.

           În ceea ce mă privește, exercitând profesura de istoria filosofiei contemporane și teoria argumentării la universitatea clujeană și în alte universități, am dat monografii consacrate lui Herbert Marcuse și, mai târziu, lui Joseph Ratzinger. Am avansat spre monografiere în cazul lui Heidegger (Heidegger, 2021). Am monografiat o porțiune semnificativă a istoriei gândirii (Introducere în filosofia contemporană, 2014) și am dat monografia Argumentarea (2005) și monografia metodologiei filosofiei (Metodologie și argumentare filosofică, 1992). Am publicat studii în orizont monografic despre Constantin Noica, Virgil Bărbat și alții.

         Cu volumul Filosofia lui Habermas am încheiat monografiile în cercetările mele. Terenul meu de lucru a rămas liber pentru construcție – pe care o și am în vedere de mulți ani (vezi Raționalitate, comunicare, argumentare, 1991)– și, firește, pentru aplicație (începută cu Filosofia unificării europene, 1998). În analize, exploatez de fapt o optică filosofică proprie și caut să o consolidez în mod argumentativ.  

    

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5