ANDRONESCU SAU MICLEA?

Lun, 08/17/2009 - 17:31

Domnul Mircea Miclea este şeful Comisiei prezidenţiale pentru Educaţie şi a prezentat un raport privind reformele care trebuie luate în învăţământul românesc. Doamna ministru al Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu a prezentat Guvernului propriul Cod al Educaţiei şi doreşte neapărat să-l treacă în Parlament. Noi vom face o paralelă între cele două variante şi vă lăsăm pe dumneavoastră, dragi cititori, să trageţi concluziile.

Comisia Miclea vede desfăşurarea învăţământului obligatoriu de 10 ani, în intervalul 6-16 ani, în aceeaşi şcoală, în aceeaşi localitate, în sânul familiei. Clasa pregătitoare poate să fie repartizată pentru început, la grădiniţă, dar în anii următori, în funcţie de spaţiu, ar urma să treacă la şcoala generală. Familiile nu-şi pot permite a-şi timite copiii la studii, la oraş, din cauza sărăciei, de altfel nici măcar la gimnaziu mulţi dintre ei. Doamna Andronescu vrea învăţământ obligatoriu de 13 clase. Astfel, cu liceul obligatoriu toţi elevii ajung nestingheriţi la facultăţi, cu cotizaţii financiare spre bucuria clanurilor universitare de stat şi particulare.

În privinţa descentralizării, echipa Miclea atribuie prerogative distincte celor trei poli de decizie, şcoala, Direcţia Judeţeană de învăţământ, minister şi doar prerogative de îndrumare şi control Inspectoratului Şcolar. Gruparea Andronescu vede patru poli de decizie, şcoala, Consiliul Local-Judeţean [doar pentru propuneri], Inspectorat Şcolar, minister, iar Direcţia Judeţeană de Învăţământ nu apare în scenă. Însă tocmai această instituţie ar fi trebuit să realizeze descentralizarea. Varianta Miclea vede ministerul doar cu atribuţii de reglementare legislativă, iniţiator de strategii, proiecte, programe analiză şi monitorizare, nu de administrare şi gestionare a reţelei şcolare, cum doreşte doamna Andronescu. Domnul Miclea vrea ca managementul reţelei şcolare să revină administraţiei locale, iar administrarea şi gestionarea şcolilor să revină Consiliilor de Administraţie din şcoli. În varianta Andronescu se vede clar că politicul nu-şi poate permite pierderea controlului politic asupra managerilor de şcoli şi a cheltuirii fondurilor bugetare destinate educaţiei. Articolul 19 din Codul Andronescu, „Învăţământul preuniversitar este subordonat, prin inspectoratele şcolare Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, iar învăţământul superior este coordonat de Minister, cu respectarea autonomiei universitare.” Aşadar nici vorbă de „subordonare” administrativă şi funcţională a unităţilor şcolare faţă de Consiliile Locale-Judeţene prin intermediul Direcţiei Judeţene de Învăţământ, care nici nu există pentru autorii Codului Educaţiei.

La alegerea directorului de şcoală, domnul Miclea spune că doar Consiliul de Administraţie al şcolii organizează concursul pentru director, stabileşte comisia pentru concurs şi în baza rezultatelor numeşte directorul, însă doamna Andronescu arată că, ministerul elaborează criteriile şi metodologia de selectare, coroborat cu „expertiza” inspectoratelor şcolare, atunci noi observăm că rămâne deschisă poarta intrării factorului politic în şcoală. „Expertiza”, adică inspectoratul alcătuieşte întrebările, le dă cui trebuie, verifică răspunsurile, se instalează copios în comisia de concurs, pe care o controlează. Rezolvarea contestaţiilor de către inspectorul general duce la posibilitatea să aibă câştig de cauză candidatul dorit de partid.

Cu privire la managementul reţelei şcolare, comisia Miclea acordă atribuţii largi Direcţiilor Judeţene de Învăţământ aflate în subordinea Consiliilor Judeţene, în timp ce echipa Andronescu ignoră autorităţile locale, singura lor prezenţă în managementul reţelei şcolare fiind un aviz pentru numirea inspectorilor şcolari generali şi un reprezentant în comisia de concurs pentru inspectori şi propuneri pentru diferite etape, fără nici o putere de decizie.

Dacă privim finanţarea, echipa Miclea doreşte ca finanţarea de la stat să urmeze elevul, inclusiv în învăţământul privat, preşcolar şi obligatoriu, ca alternativă concurenţială, variantă respinsă cu „indignare” de doamna Andronescu, care doreşte finanţarea de la stat doar la unităţile de stat.

Descentralizarea nu este nici măcar mimată de doamna Andronescu. Interesele locale şi regionale de dezvoltare, interesele părinţilor şi elevilor nu sunt promovate, atâta timp cât deciziile privind curricula, reţeaua şcolară, managementul local sau judeţean se iau de către minister şi inspectorate.

Comisia Miclea stimulează învăţământul privat prin promovarea principiului finanţarea de la stat urmează elevul, inclusiv în unităţi private, în timp ce doamna Andronescu respinge acest principiu benefic al competiţiei generatoare de calitate, între stat şi privat.

La doamna Andronescu găsim exemplul cel mai flagrant de „centralism democratic”, acela care ne spune că, curricula este decisă 90% de către minister, în timp ce domnul Miclea lasă la dispoziţia şcolii 20-30% din curricula, iar profesorului 25% din curricula la o disciplină. Oricum, se vede limpede că doamna Andronescu promovează o viziune centralist-etatistă menţinând politizarea şcolilor.

Codul Educaţiei doamnei Ecaterina Andronescu este realizat în grabă şi are drept rezultat un proiect superficial şi incoerent, unde se păstrează politizarea în şcoli prin intervenţia inspectoratelor şcolare, instrumente prin excelenţă politice, prin numirea politică a conducerilor acestora.

Comentarii

18/08/09 23:02

mihai

Comisia Miclea propune, in primul rand, un invatamant descentralizat si depolitizat, aflat preponderent in subordonarea autoritatilor locale, cu profesori angajati si, eventual, dati afara de scoala, cu directori alesi de consiliul de administratiei al scolii, cu dascali evaluati anual pe criterii certe de performanta.

In varianta Miclea, Ministerul Educatiei face strategii, proiecte de legi, cea mai mare parte dintre programe, dar nu are legatura cu managementul retelei scolare.

Comisia Miclea propune un invatamant obligatoriu de 10 clase, nediferentate pe cicluri, pe care elevul le va putea face in localitatea de domiciliu, langa familie, cu aceiasi colegi, fara fracturi.

In acesti ani copilul trebuie sa capete competente de supravietuire sociala, inclusiv de comunicare, limbi straine, folosirea computerului. Aceste abilitati vor fi testate, la sfaristul clasei a 9-a, prin teste de tip PISA utilizate in intreaga Europa. Aceste teste au aratat ca peste 50% dintre elevii romani sunt analfabeti functionali.

Dupa terminare acestor clase obligatorii, elevii pot opta intre liceu sau, foarte important , scoli profesionale, concepute in parteneriat public-pivat, cu consultarea si contributia mediului de afaceri. Pentru cei care vor sa urmeze liceul, admiterea se face dupa sistemul de selectie ales de conducerea unitatii scolare.

Cu studii obligatorii mai putine si variante mai multe de calificare, liceul si, mai ales bacalaureatul, si-ar recapata statutul de valoare pierdut pintr-o mult prea mare accesibilitate. In plus, mai multi meseriasi valorosi, inseamna mai putini studenti mediocri, adica un invatamant superior mai valoros si licente autentice.

Programele ar urma sa fie aerisite, o treime dintre materii fiind stabilite in functie de interesele locale si regionale de dezvoltare. Cat despre finantare, principiul ar urma sa fie: banii urmeaza elevul si la stat, si la privat, adica unitatile scolare, inclusiv cele private, daca, desigur, functioneaza perfect legal, ar urma sa fie finantate in functie de numarul de elevi.

Nu e bine asa, ne spune d-na Andronescu. Dar cum e bine?

In primul rand, in varianta Ecaterina Andronescu + sindicate, invatamantul trebuie sa ramana centralizat si politizat. Ministerul Educatiei, condus de ministru numit politic, ramane vioara intai prin mana sa lunga, inspectoratul scolar, cu inspector numit cum altfel decat politic, dupa cum, “intelept”, recent a reglementat guvernul.

Inspectoratul va controla managementul scolilor, adica anagajarile si concedierile de la profesor, la femeie de serviciu, numirea si demiterea directorilor, finantarea.

In varianta Ecaterina Andronescu +sindicate, numarul claselor obligatorii va fi 13, adica mai mare decat acum, fracturate in 3 cicluri, iar scolile profesionale lipsesc cu desavarsire. Adica prezumam dintr-un bun inceput ca orice elev este apt si dornic sa faca 13 clase de invatamant teoretic. Nimic mai fals!

Exista copii care nu au dotarea intelectuala necesara sau pur si simplu interesul pentru atata carte, dar care ajunsi intr-o scoala profesionala pot deveni foarte buni meseriasi, cu mult mai eficienti pentru ei insisi si pentru societate.

E o iluzie sa crezi ca un elev, tinut cu forta la scoala 13 ani, progreseaza in mod real 13 ani. Obligativitatea nu aduce nici interesul si nici calitatea.

Dar, desigur, daca ai 13 clase obligatorii, ai nevoie de mai multi profesori, membri de sindicat, bugetari, votanti. Iar daca toata lumea termina fortat liceul, avem si mai multi studenti pentru toti parlamentarii care au cate 7 norme la 7 unversitati.

In varianta Andronescu, numarul de ore pe saptamana va fi cuprins intre 22 si 30, ceea ce inseamna un invatamant la fel de imbacsit si suprasolicitant pentru elev, spre disperarea asociatiilor de parinti care i-au cerut dnei Andronescu reducerea numalui de ore de curs.

In varianta Andronescuru admiterea in cls 8-a se va face tot cu calculatorul pe baza a 50% media 5-8 si 50% un test PISA !!!!!!!! NU conteaza ce cei care sunt acum in cls VII au dat teze unice in anul scolar ! nu conteza ca nu a fost macar un an de pregatire ( simulari pentru a se vedea impactul , aplicarea metodologiei , etc ) D-na ministru experimenteaza ca si ceilalti ministrii ai educatiei o noua varianta de admitere ! Se stie ca repartitia computerizata nu stimuleaza cu nimic competitia intre licee ! Elevul zice : oricum intru undeva ! Unde nu e competitie si concurenta nu este valoare . Asta se vede de multi ani in licee . Sistemul cel mai serios reprezinta un examen de admitere in liceu ! ( NU TREBUIE SA INVENTAM ROATA ! )

Comunitatea nu stabileste decat maximum 10% dintre materii, asa ca invatamantul va ramane la fel de neadaptat pietii, realitatilor sociale si la fel de teoretizat, daca ne gandim la lipsa scolilor profesionale.

Asadar, in ce consta reforma Ecaterinei Andronescu, cat timp niciuna dintre tarele actuale ale invatamantului romanesc nu este inlaturata?

Daca ar fi lucrat pe scheletul proiectului Miclea, cu siguranta perfectibil, ministrul Educatiei ar fi avut ocazia sa ramana in istoria invatamantului romanesc ca o reala reformatoare dincolo de interesele de partid si obsesii politice colective. Asa, va ramane ca inca unul dintre ministrii care s-au opus din rasputeri reformei !