ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC, ÎNCOTRO ?

Guvernul a decis, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, diminuarea numărului de posturi finanţate pentru învăţământul preuniversitar de stat, în anul 2010, faţă de nivelul aprobat în 2004. Reducerea se va face în două etape, până la 31 august prima etapă, când se vor reduce 15.000 locuri de muncă, şi a doua etapă, până la 31 decembrie, când se vor reduce 18.000 locuri de muncă. Preşedintele Traian Băsescu a spus că nici unul dintre cei 174.669 de profesori titulari nu va fi afectat, vor fi afectaţi suplinitorii şi pensionarii cu ora. Dânsul a mai spus că liderii sindicali din învăţământ şi politicienii sunt vinovaţi de distrugerea sistemului învăţământului de la noi, de asemenea, la liceu elevii învaţă 14 materii în loc de 6-7 materii cum se întâlneşte în învăţământul performant de prin alte părţi, şi trebuie să dispară acest interes cu orice preţ de asigurare a numărului de catedre. Tot de la preşedinte aflăm că, sunt 640 de lei alocaţi mai mult pentru un elev din mediul urban faţă de unul din mediul rural, iar acest decalaj este nefiresc. Sistemul educaţional şi de formare profesională a rămas încremenit în vechile tipare comuniste, este ineficient şi corupt, iar comisia Miclea mai adaugă şi irelevant, de slabă calitate, incompetent şi inechitabil. Cu îngăduinţa dv. dragi cititori, îmi voi permite câteva aprecieri şi sugestii, poate că noua structură a puterii de la Bucureşti este dispusă spre o reformă reală.

Eu cred că singura cale eficientă de urmat, este terapia de şoc, cu toate riscurile care decurg de aici. Trebuie desfiinţate entităţile stil căpuşe, care consumă fără a produce, refacerea rapidă a legislaţiei pentru stăpânirea legală a fenomenelor care frânează reforma reală, înlocuirea imediată a personalului de decizie care a făcut reforma educaţiei şi am văzut unde am ajuns. Trebuie neapărat să facem reevaluarea cadrului legislativ începând cu Legea Educaţiei care nu a trecut de filtrul Curţii Constituţionale.

Problema educaţiei nu este aceea a subfinanţării, ci a proastei gestionări, ca să nu zic mai mult, a banilor primiţi. Trebuie eliminată risipa cu orice preţ, de pildă sunt şcoli în care numărul angajaţilor este mai mare decât numărul elevilor.

Toate structurile subordonate Ministerului Educaţiei, trebuie să devină autofinanţate, funcţionând pe baze contractuale cu ministerul şi alţi beneficiari, iar banii pentru infrastructură să nu se mai topească prin circuite complicate.

Putem reduce numărul de ore obligatori la 5 pe zi, fără pierderea eficienţei, cu posibilitatea depăşirii acestui număr prin programe de studii agreate de elevi, neobligatorii.

Universităţile de stat rămân cu autonomie referitoare la curricula, programe de studii, de resurse umane, dar nu financiară, care ar reprezenta o privatizare de facto. Proiectarea unui nou Curriculum Naţional, adică acel Trunchi Comun al curriculumului, cel obligatoriu, reprezentând 75% din curriculumul şcolar, restul de 25% rămâne la dispoziţia şcolii şi a profesorilor.

Trebuie introdusă transparenţa imediată în toate sectoarele de activitate, este obligatorie în special în perimetrul acordării titlurilor universitare şi doctorale, trebuie obligarea tuturor posesorilor de titluri universitare şi doctorale să-şi publice pe pagina proprie CV-urile şi lista articolelor ISI care au justificat obţinerea titlurilor. Trebuie, de asemenea, realizată credibilizarea examenelor de absolvire, bazate pe teste tip grilă, personalizate, cu evaluare informatică, operate de către persoane neimplicate în procesul educaţional al candidaţilor.

Trebuie eliminat în totalitate, măcar aici în educaţie, sistemul clientelar, de gaşcă, care taie şi spânzură începând de la nivelul şcolii generale şi terminând cu ministerul, avem încă în ţara noastră profesori valoroşi pe care trebuie să-i cultivăm şi nu să-i marginalizăm prin forţa banilor de grup. Mă tem însă că va mai curge multă apă pe Dâmboviţa până să diminuăm întru-câtva acest obositor fenomen care se numeşte lehamite. Este şi aceasta o stare de spirit.