Ania, fiica Georgetei Măluţan, în revista Tango

Recunosc, am amânat nepermis de mult să scriu despre copilul meu. Întâi, mi-am zis că am timp, că nu-i cinstit să ies în faţă cu asta, apoi n-am găsit o poză recentă, una în care să nu-şi închidă ostentativ ochii sau să-ntoarcă un spate duios fotografului…Da, da, de 1 Iunie ar fi fost prilejul ideal, numai că iar şcoala m-a ţinut în priză şi, paradoxal, copilul meu a mers la bunici, pentru ca eu să pot sărbători alături de ai altora absolvirea liceului…
Nici acum, când caracterele se desfăşoară încet-încet pe ecran, cu chipul ei în faţă, nu sunt convinsă că sunt în stare să acord cuvintelor un rang care să le permită să-i caracterizeze făptura. Să spun că-i minunată/superbă/perfectă? Minune a minunilor? Ar repeta după mine şi-ar râde…”glume de mamă” – le-ar numi!
Îi place un joc de cuvinte. Eu încep, spun un substantiv, ea continuă şi numeşte un obiect, găsind o asociere între cuvintele noastre. Când ne blocăm, inventăm cuvinte şi, nu ştiu de ce, am impresia că limba noastrăinventată are ceva magic, de timp oprit, de timp binecuvântat.
Când e ea mama, mă supun la toate indicaţiile pe care mi le dă: fac numai ce-i voie, copilul din mine e atent şi stânjenit, bucuros şi gata de îmbrăţişările ei calde. Desenele noastre sunt vise de dor.
O privesc dormind. Cântec de leagăn mi-e toată lumea.

http://www.revistatango.ro/