Aniversarea a 90 ani de existență a rezervației naturale Pietrosu Mare, prin implicarea micilor artizani ai naturii într-un proiect ECO RODNA

Asociația ECO RODNA, organizație neguvernamentală din județul Bistrița-Năsăud, ce militează pentru conservarea participativă a biodiversității prin implicarea tineirlor din comunitățile limitrofe Munților Rodnei, implementează în perioada mai-septembrie 2022 proiectul intitulat ”Aniversarea a 90 ani de existență a rezervației Pietrosu Mare prin implicarea micilor artizani ai naturii” finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.

Proiectul are un buget total în valoare de 39.973 lei, din care 34.973 lei fiind contribuția finanțatorilor. Activitățile vor fi desfășurate în cadrul unui parteneriat din care fac parte: Administrația Parcului Național Munții Rodnei (Rezervație a Biosferei), Primăria Sângeorz-Băi, Școala Gimnazialӑ ”Artemiu Publiu Alexi” Sângeorz-Bӑi, Liceul Teoretic ”Solomon Haliță” Sângeorz-Bӑi, Asociația Rădăcinilor Străbune din Maramureș și Școala Gimnazială ”Iustin Ilieșiu” Anieș.

Proiectul vizează celebrarea a 90 ani de existență a nucleului Rezervației Biosferei Munții Rodnei (Pietrosu Mare, 1932) prin instruirea a 40 de tineri în antreprenoriat axat pe valorificarea resurselor naturale și promovarea turistică a peisajelor montane excepționale sub forma unui traseu cicloturistic pe Valea Cormaia.

Proiectul are o serie de obiective:

  • organizarea unei tabere Junior Ranger axate pe stimularea antreprenoriatului prin ateliere de confecționare a suvenirurilor din resurse naturale valorificabile din Rezervația Bosferei Munții Rodnei și dotarea punctului de informare din localitatea Rodna, respectiv muzeul din sediul Administrației Parcului Național Munții Rodnei;
  • implicarea tinerilor voluntari în marcarea și interpretarea unui traseu cicloturistic pe ”Valea Cormaia – Raiul cascadelor” (15 km);
  • promovarea utilizării resurselor naturale valorificabile din Rezervația Biosferei Munții Rodnei prin elaborarea unui minighid de utilizare a plantelor tinctoriale ”Trăistuța cu plante tinctoriale din Rezervația Biosferei Munții Rodnei”;
  • organizarea unei vizite de studiu la meșteri populari în arta vopsitului cu plante tinctoriale;
  • elaborarea și diseminarea materialelor informative (broșura traseului de biciclete, articole în presă, emisiuni TV, website, facebook).

Coordonator proiect

Biolog dr. Claudiu Iușan

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5