Antonio Lobo Antunes, în Cartea de Onoare a Bibliotecii Judeţene: M-am simţit onorat de eleganţa şi generozitatea cu care am fost primit
Scriitorul portughez Antonio Lobo Antunes, care se află pe lista scurtă a nominalizărilor la Nobel, a efectuat o vizită la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, alături de soţie, prin intermediul bistriţeanului Dinu Flămând, director al Departamentului Cultural al Ambasadei Portugaliei. La întâlnire a participat şi Daniel Perdigao, directorul Institutului Camoes din Bucureşti. Marele scriitor l-a felicitat pe managerul instituţiei pentru modul în care funcţionează departamentele bibliotecii, fiind impresionat de expoziţia vernisată cu acest prilej, cu cărţile domniei sale, la loc de cinste fiind recenta traducere a lui Dinu Flămând „Inima inimii”.
În Cartea de Onoare a Bibliotecii Judeţene stă scris: „Am fost aici cu multă plăcere, m-am simţit onorat de eleganţa şi generozitatea cu care am fost primit”.
Este o mare onoare pentru instituţia bistriţeană ca nominalizatul de cinci ori la premiul Nobel pentru Literatură să îi treacă pragul.
Citiţi şi:
- Întâlnire de excepţie cu unul dintre cei mai mari scriitori ai momentului – Antonio Lobo Antunes
- Scriitorul portughez Antonio Lobo Antunes, multiplu nominalizat la Premiul Nobel, la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud
- Olimpiu Nuşfelean, la Festivitatea de decernare a titlului de Doctor honoris causa al UBB scriitorului Antonio Lobo Antunes
- INVITAȚI DE SEAMĂ LA FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE CARTE TRANSILVANIA
- Biblioteca Judeţeană, la Târgul Transilvania
Adaugă comentariu nou