Anunţa Motofelea şi Marius Ciprian Pop au veselit lumea la Balul Însuraţilor din Budeşti
A devenit o tradiţie ca, an de an, la invitaţia primarului Vasile Codrea şi a consilierilor locali, locuitorii comunei Budeşti să participe la „Balul Însuraţilor”. Ediţia a VII-a a avut loc la Căminul Cultural din Budeşti, acolo unde, aproape 200 de persoane, multe dintre ele venite în costumul popular, au jucat pe muzica îndrăgiţilor artişti Anuţa Motofelea şi Marius Ciprian Pop.
„A fost o bucurie pentru mine să fiu alături de locuitorii comunei şi într-un moment în care ne-am adus aminte de obiceiurile străbune. Este foarte important ca latura administrativă să fie completată de cea de promovare şi conservare a tradiţiilor noastre pentru că este de datoria noastră să ducem mai departe frumuseţile acestor meleaguri. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi la eveniment şi le doresc tuturor locuitorilor comunei Budeşti un an cu sănătate şi bucurii şi să dea Domnul să avem multe realizări împreună”, ne-a declarat primarul Vasile Codrea.
Citiţi şi:
- Balul Însuraţilor, la Budeşti! Horă în faţa Bisericii Ortodoxe şi petrecere cu Anuţa Motofelea
- Ziua Unirii Principatelor, sărbătorită de comunitatea din Budeşti. De la Hora Unirii, la Balul Însuraţilor
- Tradiţia se păstrează de sute de ani la Sebiş, la Jocul Însuraţilor!
- O lecţie de patriotism la Budeşti
- Jocul Însuraţilor, obicei păstrat cu sfinţenie la Şieuţ. Primarul Ioan Dedean, primul în joc
Adaugă comentariu nou