Aproximativ 69 milioane de euro, „felia” judeţului Bistriţa-Năsăud din Bugetul de stat pe 2016
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind bugetul de stat pe 2016. Chiar dacă proiectul de buget mai are de trecut şi de votul Parlamentului, sumele care revin judeţului nostru pot fi accesate pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Fără a lua în calcul obiectivele de investiţii care primesc finanţare direct din bugetele ministerelor, prin Bugetul de stat pe 2016, Bistriţa-Năsăud va primi la prima strigare, dacă proiectul va trece fără amendamente ale grupurilor parlamentare, aproximativ 310 milioane lei, adică 68,75 milioane euro. Cea mai mare parte a fondurilor merge spre asistenţă socială şi învăţământ preuniversitar de stat.
Astfel, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, Bistriţa-Năsăud beneficiază de 52,879 milioane lei, din care 12,089 milioane lei vor merge pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului, 8,197 milioane lei saunt alocaţi pentru centrele de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, 7,105 milioane lei reprezintă chletuieli pentru produsele lactate şi de panificaţie, iar 19,611 milioane lei sunt direcţionate pentru învăţământul special şi centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională.
În plus, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţul Bistriţa-Năsăud are repartizată suma de 209,893 milioane lei, din care pentru 171,118 milioane lei pentru finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi 36,737 pentru drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare.
Pentru finanţarea învăţământului particular sau confesional acreditat pe anul 2016 primeşte, judeţul nostru va beneficia de 153.000 lei.
Aproape 2 milioane euro, pentru drumuri judeţene
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud primeşte 8,467 milioane lei (aproximativ 2 milioane euro) cu titlul de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene şi comunale pentru anul 2016.
La acest capitol, Bistriţa-Năsăud este în rând cu lumea, cele maimari sume fiind destinate judeţelor Botoşani, Suceava, Vaslui, Neamţ, Buzău, Bacău.
Peste 36 milioane lei, pentru echilibrarea bugetelor locale
Pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2016, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, judeţul nostru beneficiază de
36,881 milioane lei.
O altă sumă de 1,144 milioane lei, va fi primită de oraşul Sângeorz-Băi (305.300 lei) şi comunele Livezile (610.430 lei), Miceştii de Câmpie (72.070 lei) şi Milaş (156.450 lei). Banii vor fi folosiţi pentru achitarea ratelor aferente împrumuturilor contractate din venituri din privatizare, potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 51/2010 şi Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 3/2013.
Legea Bugetului de stat pentru 2016 stabileşte la 300 numărul maxim de posturi finanţate pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult.
Citiţi şi:
- Rectificare bugetară. Bani de la Guvern pentru asistenți personali și indemnizațiile persoanelor cu handicap, drepturile copiilor cu CES și învățământ particular și confesional
- Consiliul Judeţean dezbate, în sfârşit, bugetul pentru anul 2009
- Peste 6,5 milioane lei, la rectificarea bugetară, pentru primăriile din Bistriţa-Năsăud
- Buget 2021. Vezi ce sume revin judeţului nostru, pentru drumuri judeţene, echilibrarea bugetelor locale, protecţie socială!
- Prima rectificare bugetară. Bani pentru drepturile salariale ale cadrelor didactice
Adaugă comentariu nou