ARD: un comunicat, trei minciuni
Din dorința evidentă de a distrage atenția publicului de la dezbaterea proiectelor candidaților la aceste alegeri parlamentare, ARD prezintă publicului informații false. Astfel, comunicatul trimis către presă astăzi, 06.12.2006 conține mai multe inadvertențe pe care dorim să le clarificăm.
Programul Serviciul de Evidență a Persoanelor, ca urmare a unei hotărâri a Ministerului Administrației și Internelor, hotărâre ce are efect în toată țara, este prelungit tocmai pentru a acorda tuturor cetățenilor posibilitatea de a-și exercita dreptul la vot, inclusiv celor ce trebuie să își reînnoiască documentele de identitate.
Serviciul de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Bistrița este condus de dl. Cioba Ioan, acesta neavând nici un grad de rudenie cu niciunul din candidații USL. D-na Anca Maria, sora candidatului USL Adriana Doina Pană este angajat al Primăriei Bistrița și lucrează la serviciul de stare civilă din anul 2006.
Dorim să atragem atenția asupra necesității de a informa corect publicul mai ales pe durata campaniei electorale. Recomandăm birourilor de presă ale tuturor partidelor să se documenteze temeinic înainte de a trimite comunicate de presă.
Citiţi şi:
- Decizie suspectă înainte de alegeri. Evidența Populației, controlată de sora Doinei Pană
- Dr. Dănuţ Cocoi: Dorin Dobra şi Doina Pană arată deschidere faţă de un parteneriat cu reprezentanţii sistemului sanitar din Bistriţa
- Cinci angajatori depistaţi cu muncitori…neangajaţi
- ALEXANDRU PUGNA: ”A venit vremea oamenilor cinstiţi”
- Şi amendaţi, şi cu brazii luaţi
Adaugă comentariu nou