Artur Silvestri – Trandafirul roşu

Mulţumesc, Doamne, că, deşi mă confrunt, în viaţa personală, cu greutăţi de nesurmontat, Tu mă ajuţi să am parte de câte o bucurie.
De curând, soţia unui scriitor, Doamna Dorina David, mi-a dăruit cartea îngrijită de soţia altui scriitor, Mariana Brăescu Silvestri. Este vorba de o carte-bijuterie spirituală: Zile de neuitat, Frumuseţea lumii cunoscute, apărută la Carpathia Press, Bucureşti, 2009.
Sunt ultimele scrieri ale celui care a trăit pe Pământ în anii 1953-2008, şi, care, în cei 55 ani a creat cât pentru mai multe vieţi. Vorbim de Artur Silvestri, scriitor, istoric al civilizaţiilor, personalitate cu activităţi enciclopedice. Soţia sa spune că avea însuşirea rară, stranie de a simţi lucrurile ce aveau să se întâmple.”
În acest prim volum postum, sunt scrieri zilnice „dintr-o agendă mică, începută în sudul Franţei, continuată la Bucureşti. Am descoperit-o la doar câteva zile după ce Artur şi-a găsit liniştea în umbra altarului unei mănăstiri. Ştiam agenda – indiferent unde mergea, nu se despărţea de pix şi carneţele – dar nu ştiam ce conţine.”, mărturiseşte soţia sa.
În cuvântul de început, intitulat: O elegie a vieţii, Mariana Brăescu Silvestri spune: „Cititorule, ca să înţelegi, parcurge şi cu sufletul aceste rânduri. Nu sunt pagini de jurnal ori de carte. Sunt bătăile inimii sale. Eu le-am auzit. Şi sunt ultimele.”
Cu sufletul am citit acest jurnal-album. Texte-cristaline-lacrimi cu ilustraţii superbe, realizate de Vasile Cercel, scrise în fiecare zi în perioada: 1 septembrie – 30 octombrie 2008. Apoi, pe 30 noiembrie 2008, a plecat în Eternitate. În acelaşi an cu Paul, soţul meu.
De la descrierea unui trandafir ce a înflorit miraculos pe 1 septembrie 2008 în grădina casei unde locuiau atunci, până la descrierea ceţurilor argintii din ziua de 30 octombrie 2008, fiecare eseu ne poartă prin ceea ce a trăit sufletul acestui artist în ultima parte a vieţii sale atât de bogate prin ceea ce a creat.
Să citim cîteva cuvinte ale lui Artur Silvestri din acele ultime zile din viaţa sa:
„5 septembrie Lumini de dincolo de nori După mai multe zile de călduri moderate, furtuna de astă seară nu părea previzibilă şi, de altmiteri, nici unul din canalele de informaţie meteorologică nu o anunţase. [...] Apoi, ore în şir, pe tot orizontul înconjurător, a urmat cel mai neobişnuit spectacol de fulgere pe care l-am întâlnit vreodată. Părea că îndărătul norilor se desfăşoară un război de uriaşi, ale cărui lumini scurte, pulsatile şi complet nemuzicale dădeau numai o vagă impresie asupra celor ce se desfăşurau acolo cu adevărat.”
„4 septembrie [...] Ieri după-amiază în cetatea de la Carcassonne, pe străduţele invadate de mii de vizitatori – patru pete de culoare mişcătoare; beige strălucitor, gris fumuriu, negru înspicat cu puţin alb şi cenuşiu tare, nuanţe de tablou aproape imposibil de întâlnit în natură. Sunt patru căţei ciobăneşti englezi...”
„2 septembrie Mic tablou fără pescăruşi A doua zi de toamnă o petrecem la Marea mediterană, în mica staţiune Gruissan [...] Soarele e blând, calm şi parcă gânditor, căldura are ceva blajin şi, fiindcă în jur sunt numai locuitori fără griji ai caselor de vacanţă, aerul zilei împrumută ceva dintr-o scenă ireală, de film sau de tablou.”
La textul acesta m-am gândit cum e influenţat totul de vibraţiile emise de oameni şi lucruri! De aceea, îi părea lui Artur Silvestri aerul schimbat, oamenii emiteau gânduri mai liniştite, poate chiar se rugau..., zic eu, cu speranţă.
„19 octombrie O coincidenţă sau o taină? Trandafirul galben zărit acum câteva zile nu mai este de găsit la intrarea casei noastre; o clipă mă gândisem că îl împrăştiase ploaia de ieri şi lăsându-l fără petale...” „16 octombrie O pictură vivantă Zilele neaşteptat de calde, dar blânde, parcă elegiace, continuă la Bucureşti unde în unele locuri mai izolate frumuseţea adusă de culorile calme poate fi încă percepută fără efort. Sunt străzi vechi, înguste şi înghesuite ale unui oraş care a fost odată mai curat şi mai inteligibil...[...] De la fereastra odăii unde stau ore în şir, citind şi scriind, se văd abia din când în când oameni şi automobile: cel mai adesea tabloul este însufleţit de coroana copacilor din vecini, un tei, un corcoduş şi un oţetar. Şi nu departe, un smochin. Câteodată prin dreptunghiul de sticlă, de îndărătul lui, ca într-o pictură vivantă, mai apar câţiva porumbei, rar cîte o vrăbiuţă.” „9 octombrie Pe aleile de acum douăzeci de ani Pe la Palatul Scânteia, unde cu mulţi ani în urmă mergeam în fiecare zi [...] Astăzi, însă, plecând cu maşina către casă după un scurt interviu filmat, cu teme oarecare, am ocolit pe aleile grădinii uriaşe, unde cam în toate zonele cunosc şi copacii şi drumurile.” „ 10 octombrie Nori de metal Niciodată până în această toamnă n-am mai văzut imagini ale cerului Bucureştilor atât de încărcate şi neliniştitoare” Eu pot confirma. Eram în Bucureşti chemată de un necaz în familie, iar natura însoţea tristeţea şi spaima. „17 septembrie Un mic miracol De când am plecat de acasă, acum o lună şi jumătate şi până acum, când am revenit, m-am gândit la florile de lângă casa noastră, la trandafirii din faţa uşii de la intrare şi la petuniile din mica grădină dinspre răsărit. [...] Dar acestea au rămas numai bănuieli şi îngrijorări, căci, fără nici o explicaţie raţională, florile sunt sănătoase, vii, întărite.” „30 octombrie Ceţuri argintii Încă suferind şi, în acelaşi timp, obosit din cauza somnului de noapte întrerupt de mai multe ori, m-am aşezat de dimineaţă într-un fotoliu în rezerva de spital unde stau în aceste zile. Priveam prin fereastra deschisă către cartierul Floreasca unde, în apropiere se zăreau case vechi, mai înalte şi mai mărunte, şi cîteva blocuri construite recent, încă nu chiar atît de supărătoare precum sunt în alte părţi ale oraşului. [...] Soarele orei de dimineaţă face ca totul să se vadă printr-un fel de contururi estompate, o ceaţă strălucitoare, incredibilă, argintie.”
„7 octombrie Acoperişurile oraşului Astăzi pe la prânz, când s-a nimerit să vorbesc cu un meseriaş ce trebuia să controleze starea acoperişului clădirii unde locuiesc [...] ... ci şi tabloul acoperişurilor oraşului, un relief de lumi stranii unde senzaţia de suprarealitate este totdeauna vie.”
„1 septembrie Trandafirul roşu
De dimineaţă, trandafirul abia îmbobocit ieri în grădina casei unde locuim în aceste zile dădea semne că urmează să înflorească. Era aproape uscat acum câteva săptămâni când am sosit aici dar apa, grija şi poate şi înţelegerea noastră l-au făcut să întâmpine toamna cu bucurie. Mai către prânz, privit în soarele orbitor, părea o explozie de stea roşie, de un roşu sângeriu şi catifelat care parcă nici nu ar exista în natură. Înflorise în doar câteva ore. Apoi, îndată după-amiază, îmi păruse deodată ofilit cum stătea cu petalele desfăcute în arşiţa zilei mediteraneene unde aproape totul se măsoară în rezistenţa la căldura seacă, fără urme de apă. Eram sigur că în câteva ceasuri se va scutura. Dar seara, când ne-am întors acasă, şi când culorile amurgului făceau totul enigmatic, se legăna uşor, biruitor şi puternic, în vântul ce bătea alene orele asfinţitului glorios.”
Am fost uimită cu câtă minuţiozitate a anlizat scriitorul acest trandafir îngrijit de el şi de soţia sa! De aceea am reprodus întreg textul din prima zi de însemnări, şi am preluat şi titlul pentru articolul meu. M-am gândit că trandafirul s-a hrănit cu dragostea lor!
Mi-a fost greu, după ce am citit aceste 49 de texte superbe, să aleg, pentru acest articol, cîteva fraze. Am cules la calculator cîteva crâmpeie şi am încheiat cu primul text. Sufletul, ochiul şi mintea lui Artur Silvestri a înregistrat şi redat lucruri diverse, toate menite să ne bucure. Lectură plăcută şi, vă doresc să întâlniţi cartea şi să petreceţi timp cu lectura completă, incitaţi fiind de crâmpeiele alese de mine.