Asociaţia „ARFA” a sărbătorit, anticipat, „Ziua Internaţională a Francofoniei”
Asociaţia de Prietenie Româno-Franceză (ARFA) din Bistriţa a organizat, la Art Galeria, situată pe str. Liviu Rebreanu, o frumoasă şi mobilizatoare acţiune, mai precis un vernisaj cu o „Expoziţie de gastronomie cu tema „ARTS DE LA TABLE ET GASTRONOMIE”, dedicată „Zilei Internaţionale a Francofoniei”, care practic se sărbătoreşte în data de 20 martie în întreaga lume şi care activitate se încadrează în Luna Mondială a Francofoniei.
Au participat un număr important de profesori de limba franceză, elevi care studiază această frumoasă limbă, mass-media, un numeros public.
În deschiderea activităţii, preşedinta ARFA, d-na prof. de limba franceză şi inspector şcolar Monica Buboly, a adresat un salut de bun venit tuturor şi este bucuroasă că această activitate este una deosebită pentru prietenii francezi, inclusiv. Expoziţia va fi deschisă până la 25 martie a.c. şi mulţumeşte tuturor celor care s-au implicat în susţinerea şi realizarea evenimentului, inclusiv CJC Bistriţa-Năsăud.
În cuvântul său, dl. Gavril Ţărmure, director CJC B-N, a scos în evidenţă importanţa evenimentului, specificând că „Franţa a fost şi rămâne un exemplu pentru noi”.
Opinând, d-na prof. Camelia Tabără, inspector şcolar general la IŞJ B-N, a precizat faptul că există o colaborare fructuoasă între ARFA şi entităţile şcolare, iar acest lucru se datorează profesorilor de limba franceză şi a adus mulţumiri celor care au fondat ARFA.
A fost precizat faptul că se vor desfăşura şi „Zilele Filmului Francez”, unde sunt invitaţi toţi cei doritori de a cunoaşte cultura franceză.
„Bonne apetite” (poftă bună) a fost îndemnul lansat de preşedintă pentru a degusta delicioasele brânzeturi, prăjituri, tarte etc., inclusiv vestitul vin franţuzesc, iar cei prezenţi au constatat acest lucru, cu brio.
Fiind o francofonă convinsă, d-na Doina Orza de la PROADO a fost prezentă la eveniment, cât şi dl. Michel Binay, din Franţa, care s-au bucurat de reuşita evenimentului.
Tombola organizată a făcut fericiţi trei participanţi cu sticle de vin franţuzesc valoroase şi brânză topită.
Sunteţi aşteptaţi să vizitaţi expoziţia.
Adaugă comentariu nou