Prof. Monica Buboly, directorul CNAM Bistrița, distinsă cu Ordinul Palmes académiques de către Republica Franceză

Emoții, flori și prieteni dragi au fost reperele unei zile memorabile pentru doamna profesor Monica Buboly, director al Colegiului Național “Andrei Mureșanu», Bistrița. La Casa Argintarului, în cadru festiv, i-a fost conferit Ordinul Palmes académiques, de către Julien Chiappone-Lucchesi, Consilier de cooperare și acțiune culturală al Ambasadei Franței în România și director al Institutului Francez din România.

         La eveniment, au participat Mihaela Popa, director cursuri şi examene – la Institutul Francez Cluj-Napoca, viceprimarul Ștefania Stere, inspectorul școlar general Vasile Șteopoaie, doamne profesor de limba franceză și nu numai, familia, prieteni de suflet și elevi.

         “Suntem aici pentru a sărbători călătoria ta excepțională. De aceea sunt astăzi aici, pentru a prezenta această decorație în favoarea limbii franceze, a Francofoniei, pentru dragostea de transmitere, predare a cunoștințelor. (...) Nu este vorba doar de Francofonie și de limba franceză, este și de calitatea de profesor, de pedagog, de generozitate în transmitere, de pasiune”, a subliniat ulien Chiappone-Lucchesi, directorul Institutului Francez din România. Domnia sa a punctat și câteva repere ale activității sale didactice – profesor, inspector școlar de limbi moderne, formator, director, implicată în proiecte educaționale non-formale precum teatru, dar și rolul de animator al relației dintre Besancon și Bistrița.

În discursul său, Monica Buboly a rememorat prima vizită avută în Franța, în anii 90, alături de ARFA (Asociația pentru resurse francofone active), dar a mulțumit și colegilor dascăli și generațiilor de elevi care i-au fost alături pe parcursul carierei didactice.

"Mă simt privilegiată să primesc astăzi însemnul de Cavaler al Ordinului Palmes Académiques. Sunt emoționată că v-ați făcut timp pentru a fi alături de mine în acest moment special... Vă mulțumesc pentru dovada prieteniei voastre. Sunt onorată să port această decorație care vine din țara soră a României, Franța. Este un semn de recunoaștere a activității mele de până acum și, poate, un început.

Vă mulțumesc tuturor celor prezenți aici. Am parcurs o parte de drum împreună, m-ați inspirat sau doar mi-ați fost  alături în momente dificile.

În primul rând, aș dori să vă mulțumesc dumneavoastră, doamnă Mihaela Popa, cea care ați făcut posibilă această zi. Colaborarea noastră a început acum mult timp și, uneori, am avut de depășit provocări împreună. Am reușit. În cadrul sesiunilor DELF sau la cursurile de formare de la Bistrița sau Cluj, ați susținut mereu comunitatea profesorilor de franceză din județul nostru. La Institutul Francez din Cluj, limba lui Molière a fost mereu la înălțime, datorită profesionalismului celor care lucrează acolo.

Doresc să mulțumesc celor care m-au însoțit în cariera didactică încă de la început: doamnelor Stela Todea, Maria Geta Vinay și Mariana Suărășan. Dincolo de rigoarea specifică limbii franceze, am deprins importanța pedagogiei în clasă: a preda presupune riscul de a greși, expunerea în fața elevilor, stimularea motivației și curiozității prin creativitate. Rezultatele apar cu mult efort și atașament. Un gând special se îndreaptă către profesoara mea de franceza din liceu, doamna Lucia Lăceanu, care mi-a dat încredere și m-a susținut cu discreție în cele mai grele momente.

Intrând în asociația ARFA – Asociația pentru Resurse Francofone Active am făcut prima călătorie în Franța. ARFA a însemnat o serie de întâlniri. Aparțineam unei comunități cu o energie puternică, o comunitate ai cărei vectori au fost prietenia, cooperarea, solidaritatea și curajul. Din această asociație fac parte și profesorii de franceză alături de care am lucrat în calitate de inspector școlar, dar în primul rând de colegă. Ne unesc multe proiecte și chiar dacă drumul a fost uneori sinuos, pot spune suntem puternici uneori, dar mai apropiați mereu.

Le mulțumesc elevilor mei, reprezentați aici de Daria, Diana și Maria. Pregătind examenul de DELF, lucrând pentru olimpiadă sau pur și simplu la orele obișnuite de franceză, mi-am reamintit lecția sincerității și a curajului. De multe ori sunt pentru mine o sursă de inspirație.

De asemenea, mulțumesc familiei care a venit de departe pentru a-mi fi alături în acest moment important.

Sper să-mi continui activitatea, ducând cu mine înțelepciunea, creativitatea și demnitatea pe care le simbolizează culoarea violet a acestei panglici. Împărțind acest moment cu dumneavoastră, vă rog să primiți prietenia mea. Vă mulțumesc tuturor!", a transmis Monica Buboly.

"O felicit, cu toată admirația, pe doamna profesor Monica Buboly, director al Colegiului Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița, pentru primirea ordinului „Palmes académiques” din partea Republicii Franceze. Această distincție, una dintre cele mai vechi onoruri academice franceze, vorbește despre seriozitatea, consecvența și angajamentul cu care doamna Buboly a promovat limba franceză și valorile francofoniei în școala bistrițeană. Este și o recunoaștere a eforturilor de a construi legături între educația românească și cea internațională.
Mă bucur pentru această realizare, care ne onorează pe toți. Felicitări, Monica Buboly, pentru această reușită care vine firesc, în urma unei cariere construite cu răbdare, profesionalism și pasiune", a declarat viceprimarul Ștefania Stere.

 

Comentarii

23/05/25 21:48
Rus Augustin

STIMATĂ DOAMNĂ PROFESOARĂ MONICA BUBULY,
Pentru mine ați rămas „doamna inspectoare” care mi-ați oferit o diplomă cu ocazia pensionării mele, în calitate de reprezentant al I.S.J BN și a inspectorului de sector. Am colaborat cu folos în organizarea sistemului educațional în comuna Budești, trecerea anilor ne-au despărțit însă ...
Cu stimă și respect, Rus Augustin

24/05/25 21:26
***

Comentariul dv. îmi amintește de Zorba Grecul. Oare de ce?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5