Reprezentantul Ambasadei Franței, Dl. Julien Chiappone-Lucchesi, în vizită oficială la Bistrița
Dl Julien Chiappone-Lucchesi, Consilier cultural și de cooperare al Ambasadei Franței și Director al Institutului Francez din România va efectua o scurtă vizită de lucru la Bistrița vineri 26 aprilie.
În contextul aniversării centenarului Institutului Francez din România și a 30 de ani de la înființarea asociației de prietenie româno-franceză Franche-Sylvanie la Besançon, deplasarea Domnului Julien Chiappone-Lucchesi va reprezenta ocazia de a evoca activitatea Institutului Francez în teritoriu și de a prezenta programele și acțiunile dezvoltate de Institutul Francez și de Ambasada Franței în favoarea dezvoltării cooperării descentralizate între orașe și teritorii din Franța și România.
Programul vizitei prevede întâlniri cu Dl Ioan Turc, Primarul Municipiului Bistrița, cu Dl Emil Radu Moldovan, Președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud precum și cu Dna Alice Trif, responsabil DELF la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, unul dintre cele mai active centre de examinare de limbă franceză DELF din țară și care a deschis anul trecut un profil franceză bilingv la nivel liceal.
În cursul deplasării sale, Dl Chiappone-Lucchesi va avea ocazia să viziteze Palatul Culturii, alături de domnii Simion Pop și Dan Coman, precum și Castelul Teleki de la Posmuș.
Citiţi şi:
- Judeţul Bistriţa-Năsăud va fi promovat peste hotare şi cu sprijinul Ambasadei Franţei
- Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin: M-am angajat în faţa primarului Ovidiu Creţu să susţin cooperarea pe care municipiul Bistriţa o are cu Institutul Francez din Cluj-Napoca
- Ziua Naţională a Franţei, marcată la Bistriţa
- Ziua Franţei, marcată la Bistriţa
- Fotbalistul bistriţean Marius Muşină, în sferturile Cupei Franţei, cu o echipă de Liga a V-a
Adaugă comentariu nou