Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița derulează proiectul "Aleg să decid EU"!

Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița împreună cu partenerii -  Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bistrița-Năsăud și Liceul Tehnologic Ion Căian Românul din localitatea Căianu Mic -  va desfășura în perioada 01.09.2020-31.03.2021 Proiectul "Aleg să decid EU". Proiectul este finanțat de Comisia Europeană prin Agenția Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației şi Formării Profesionale prin intermediul Programului Erasmus+, Acţiunea Cheie 3: Proiecte de dialog pentru tineret, beneficiind de un sprijin în valoare de 5232 euro. Scopul Proiectului "Aleg să decid EU" este creșterea gradului de implicare al tinerilor cu privire la implicarea în evenimentele cu aspect democratic-participativ, procesele electorale, decizionale și dezbaterile pe tematica politicilor de tineret, în rândul a 30 de tineri din județul Bistrița-Năsăud, prin promovarea cetățeniei active, a democrației participative, a toleranței, respectului utilizând metode nonformale de educație (brainstorming, biblioteca vie, jurnal). Grupul țintă va include 30 de participanți cu vârsta cuprinsă între 17-18 ani din județul Bistrița-Năsăud. Tinerii dornici să participe se pot înscrie, în perioada 7-14 septembrie, trimițând o scrisoare de intenție la adresa de e-mail [email protected], urmând ca mai apoi să fie organizat un interviu on-line.

Cihărean Ioana Iulia
Coordonator proiecte de tineret
Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5